Pentru aluat, bateţi oul, în care aţi pus un praf de sare, cu zahărul pudră, până devine o spumă, apoi adăugaţi untura, smântâna, laptele, făina, drojdia şi amestecaţi bine ingredientele până devin un aluat potrivit pe care îl lăsaţi la frigider până preparaţi umplutura.
Pentru umplutură, puneţi laptele la foc, adăugaţi sarea, zahărul, iar, când acesta este topit şi laptele fierbe, adăugaţi macul, îl amestecaţi cu laptele şi stingeţi focul.
Scoateţi aluatul din frigider, îl tăiaţi în două bucăţi pe care le întindeţi cu sucitorul până devin două dreptunghiuri potrivite pentru a le umple cu mac şi a le rula. Întindeţi uniform umplutura din mac peste foaia de cozonac pe care o rulaţi şi o puneţi în tava de copt. Bateţi gălbenuşul cu o linguriţă de apă şi ungeţi cozonacii cu această compoziţie, cu o pensulă.
Se lasă cozonacii 10 minute să se odihnească pentru a fi pregătiţi de perpeleala din cuptorul preîncălzit la 180 de grade. Înainte de a-i uita în cuptor pentru 40 de minute, vă recomand să îi înţepaţi din loc în loc cu o furculiţă. Altfel, riscaţi să crape de făloşi ce sunt că au atâta umplutură.
Se scot din cuptor după 40 de minute, se lasă să se răcească, apoi se scot din tavă şi se feliază.
Poftă bună!
Tarta cu prune si zmeura este un desert delicios, cu aluat fraged si umplutura aromata de fructe. O reteta simpla, perfecta...
Tarta cu prune si zmeura - frageda si aromataMusacaua de vinete este un preparat traditional grecesc, compus din straturi de vinete prajite, carne tocata in sos aromat de...
Moussaka (musaca de vinete) – un preparat traditional grecescAripioarele lipicioase sunt o delicatesa savuroasa, perfecta pentru orice masa. Marinarea in sos de soia, miere, ketchup,...
Aripioare lipicioase - o delicatesa savuroasaIncearca reteta de gogosi moi si pufoase umplute cu gem, usor de preparat si perfecte pentru orice ocazie. Savureaza gogosi...
Reteta de gogosi moi si pufoase umplute cu gem. Un deliciu perfect pentru orice ocazie
Comentarii