Sos Brun (spaniol)

Mod de preparare

Tot o baza pentru alte sosuri, sosul brun are cateva caracteristici care in zilele de azi sunt complet date uitarii din motive lesne de inteles - perpetua goana dupa silueta, sanatatea si integritatea vaselor noastre sangvine etc - dar se uita esentialul: este doar baza sosurilor si nu integralitatea lor; calitatea si nu cantitatea determina viitorul sos, gustul complex conferit de bogatia ingredientelor sosului spaniol si a modului in care este preparat, da voie apoi la diverse combinatii, care mai de care mai light. . .

Permiteti-mi sa va dau varianta originala, nesanatoasa, a retetei - urmand ca voi sa va stabiliti standardele, nevoile si voile voastre depinzand de sanatatea si gusturile proprii.

Pentru un Kg de sos, net, aveti nevoie de ingredientele zise mai sus.

Topiti intr-o tigaie larga si cu fundul groscior o lingura de ulei si una de seu de vita; cand e fierbinte grasimea puneti faina si faceti un rantas de culoarea zaharului caramelizat - aramiu - amestecand intr-una, ca sa fiti sigure de uniformitatea culorii si prajelii (Doamne iarta-ma, cred ca ma renega toti de pe-aici, hmmm) Focul trebuie sa fie moale, amestecusul continuu, cam 10 minute, oooof!

Cand considerati ca-i prea plictisitor si culoarea-i tocmai buna, trantiti deasupra cu naduf toate legumele maruntite si le prajiti si pe dansele, amestecand in ciuda lor si a fainii care continua sa se prajeasca, dar invelind zarzavaria si racindu-se treptat, faina va incepe sa va multumeasca si sa se umfle; cand vedeti chestia asta, stingeti cu esenta de oase, mai amestecati un pic si puneti-i capac.

Fierbeti o ora, amestecand din cand in cand (ce? credeati ca ati scapat?) timp in care maruntiti rosiile. Le adaugati si pe ele, impreuna cu piperul, dafinul si cimbrul si mai fierbeti o jumatate de ora.

Pasati, robotiti sau strecurati toata alcatuirea, mai dati-o o data in fiert si puneti-o la pastrare peste iarna. Nici nu stiti cat o sa va multumiti ca v-ati petrecut o dimineata facand sosul asta: cateva linguri sunt suficiente pt a incropi un alt sos, avand deja o baza aromata cu de toate ale toamnei trecute.

Ne ferim de excese, evident, dar savoarea acestui sos (pe care nu-l intindem pe paine ci ne servim de el cu parcimonie) consta, totusi, in gustul inconfundabil al grasimii de vita, faina trecuta prin foc mai mult decat prevad preceptele moderne si esenta de oase; fara acestea, nu mai este sos spaniol si nu ma mai joc cu voi, dixit!... Iertaciune...

Pe aceeași temă:

Pesto de patrunjel

Marinada de miel

Tsatsiki altfel