Această mâncare e deja omniprezenta în lumea virtuala, însă putini o cunosc cu adevărat, alegând să o prepare în varianta simplă, preluată de la alte surse sau puțini știu că în cele mai multe cazuri se prepară nu cu carne tocată, ci cu bucăți mici de carne, gustul fiind cu totul altul.
Ca să știi să gatesti aceasta rețetă, trebuie să îți reamintești gustul tocăniței cu care ai crescut, pentru că, deși aceasta mâncare e una mexicană-spaniolă, are savoarea celei făcute de mama, cu unele mici adaosuri, condimente sau fasole. De aceea cred că un adevărat bucătar e cel scolit de mama sa în domeniul bucătăriei și nu de " internet"( din păcate ultimii sunt în plin avânt!)
Nu sunt adepta adăugării porumbului, mi se pare că nu aduce un plus și se îndepărtează de mâncarea autentică.
Pentru început, fierbem fasolea cca. 1 oră.
Sotam într-o oală potrivită , în ulei de măsline, ceapa, apoi, usturoiul maruntit, adăugăm carnea și la scurt timp, restul ingredientelor.
Fierbem totul acoperit, cca. 1 oră și jumătate sau mai mult, până ce carnea e bine fiartă, amestecând des, completând cu puțină apă, dacă e cazul.
Pastele le fierbem 4 minute, fiind proaspete.
Intre timp preparam sosul pentru paste, mixand toate ingredientele.
Amestecăm pastele cu sosul rezultat, asezonam, punem suc de lămâie verde după gust.
Servim cu mare poftă, cu ardei iuți mexicani și lămâie verde!
E o mâncare savuroasă, gustoasă,sincer, nu cred că există "Chili mai bun" decât acesta!
Descopera reteta de dovlecei copti in cuptor cu parmezan si pesmet, o gustare crocanta si delicioasa. Perfecti pentru un...
Dovlecei cu parmezan si pesmet, la cuptorSupa de linte turceasca (Mercimek Çorbası) este o reteta traditionala si foarte populara in bucataria turceasca. Este o...
Supa de linte turceasca - delicioasa, sanatoasa si usor de preparatReteta delicioasa de dovlecei umpluti cu pui si crusta de branza, usor de preparat, perfecta pentru o masa sanatoasa si...
Dovlecei umpluti cu pui si crusta de branzaFrigănele la cuptor – o variantă mai sănătoasă și la fel de delicioasă a frigănelelor clasice! Crocante la...
Frigănele la cuptor - Rețeta simplă și savuroasăMinitartele sunt un desert foarte indragit de copii. Le-am facut o crema fina cu mascarpone si ciocolata alba si le-am...
Desert mini tarte cu crema de ciocolata alba si capsuniDescopera reteta simpla de gem de cireșe cu putin zahar, fara conservanti. Bucura-te de gustul autentic al cireșelor...
Gem de cirese. Reteta simpla, cu putin zahar, fara conservanti
Comentarii