Prajitura Sireata

Timp pregatire
120 minute
Complexitate
redusa
Prajitura Sireata

Ingrediente

  • 10 oua
  • 1 litru de lapte
  • 250 gr unt sau margarina
  • 300 gr zahar
  • 300 gr faina
  • 3 plicuri zahar vanilat
  • esenta de rom

Mod de preparare

Am bolunzit: am facut o prajitura, ceea ce e cam acelas lucru ... Dar e una prajitura atat de simpla incat mi-e si rusine s-o postez (decat sa mai fac prajituri cand nu am pentru cine, mai bine pun trei borcane de muraturi - astea am pentru cine sa le pun: pour moi!)

Untul molicel, tinut la temperatura ucigatoare de afara, 33 grade Celsius, se freaca pana la inspumare cu 150 grame de zahar (adica jumatate din zaharul prevazut pentru intreaga reteta) Nu dureaza mult daca aveti unt de calitate (fara multa apa ...) si daca nu aveti, intamplator, temperaturi ridicate cand purcedeti la prajitura asta, puneti un bol fierbinte peste pachetul de unt si el se va inmuia degraba.

Cand frecangeala asta este spumoasa si face motz, adaugati cate un galbenus din 2 in 2 minute: adica le adaugati pe rand, fiecare din ele sa fie absorbite de untul frecat cu zahar, inainte de-al adauga pe urmatorul.

Apoi adaugati faina, cernuta in prealabil, tot treptat.

Cand coca e numa' buna, o stricati cu laptele care trebuie si el tot asa, adaugat in fir subtire. Ceea ce veti obtine in lighenas este asemanatoare ca si consistenta cu o 'coca' de clatite.

Nu va impacientati, ori folositi-va de panica subita la batutul celor zece albusuri de ou: bateti-le sa va tina minte si cand prajitura va intra in cuptor, impreuna cu restul de 150 gr. de zahar si 3-4 plicuri de zahar vanilat si cateva picaturi de esenta de rom.

Cand toate astea sunt gata, le impreunati cu grija: spuma oualor se toarna peste 'coca' si se amesteca usor, de jos in sus (important!), pana la omogenizare (greu nu e fiindca totul este lichid peste masura, nu aveti cum sa dati gres!)

Turnati zama asta intr-o tava de aprox. 40/42, unsa si tapetata cu faina (a mea e mai mica dar merge si-asa ...) si puneti-o la cuptorul preincalzit, pret de o ora si un sfert. Foc mediu spre mic. Verificati la jumatatea timpului daca crusta ce se formeaza deasupra nu se coloreaza prea repede; daca e asa, puneti deasupra o coala de hartie de copt.

Daca va asteptati ca lichidul aista sa se comporte normal, va inselati: in cuptor, coca se 'strica' din nou si se coace dupa propriile-i legi - in straturi. Primul strat, cel de dedesubt este unul cleios si elastic, cel de-al doilea este cremos ca al unui cremsnit si, in sfarsit cel din urma strat, cel de deasupra este gumos dar ferm. Cu alte cuvinte, prajitura 'se alege'... se stratifica de la sine!

Sa nu faceti greseala pe care eu am facut-o (si o fac des, in ciuda faptului deja confirmat) de-a deschide cuptorul in ultima faza de coacere: prajitura se poate crapa. Acum nu m-am ofticat, fiindca o sa vedeti si voi mai bine straturile (aparatul meu nu e atat de bun incat sa vedeti bine stratificarea in produsul final ...) Nici sa nu va speriati ca prajitura a crescut frumusel in cuptor si cade nitzel cand se raceste - asa se comporta!

S-o portionati cand se va fi racit, cu un cutit uns dupa fiecare trecere, pudrati-o cu zahar pudra din belsug fiindca nu e o prajitura din cale afara de dulce. Daca o vreti mai dulce din nascare, puneti mai mult zahar ab initio!

E foarte simplu de facut - eu am folosit prea multe cuvinte spre a o explica - asa ca va poftesc s-o incercati!

Sa va fie de dulce:)
Serviti va rog reeeceee, de la frigider:))

 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

Prajitura cu iaurt si caise

Prajitura cu iaurt si caise

Prajitura cu iaurt si caise
Bors de dovlecei cu stevie

Bors de dovlecei cu stevie

Bors de dovlecei cu stevie
Prajitura turnata cu branza si visine

Prajitura turnata cu branza si visine

Prajitura turnata cu branza si visine
Cele mai apreciate rețete
Bomboane cu Visine din Visinata
2
Dulciuri

Bomboane cu Visine din Visinata

Bomboane cu Visine din Visinata
Prajitura Tosca - un desert imbietor
3
Dulciuri

Prajitura Tosca - un desert imbietor

Prajitura Tosca este adesea servita cu o cups de frișca sau cu o lingurita de smantana pentru a completa perfect echilibrul...

Prajitura Tosca - un desert imbietor
Prajitura cu foi si gem de prune - prajitura dulce-acrisoara
4
Dulciuri

Prajitura cu foi si gem de prune - prajitura dulce-acrisoara

Prajitura cu foi și gem de prune este o delicatesa dulce și rafinata, care îmbina texturile si aromele subtile ale foilor...

Prajitura cu foi si gem de prune - prajitura dulce-acrisoara
Galette rustica cu caise - prajitura taraneasca si simpla
5
Carte de bucate

Galette rustica cu caise - prajitura taraneasca si simpla

O prajitura taraneasca si simpla, perfecta de vara, cu caise coapte si aluat fraged.

Galette rustica cu caise - prajitura taraneasca si simpla
Parteneri
Vinete bulgaresti pregatite la slow cooker-ul Crock-Pot Digital 4.7 L Digital
Bucataras.RO

Vinete bulgaresti pregatite la slow cooker-ul Crock-Pot Digital 4.7 L Digital

De cand am revenit din Bulgaria, m-am gandit numai la vinetele mancate la un restaurant bulgaresc, asa ca astazi va prezint...

Vinete bulgaresti pregatite la slow cooker-ul Crock-Pot Digital 4.7 L Digital
Prajitura cu cocos si visine
Culinar.RO

Prajitura cu cocos si visine

O prajitura aromata perfecta si racoritoare! Enjoy!

Prajitura cu cocos si visine
Zmeurata de casa - reteta clasica de lichior de zmeura
Gustos.RO

Zmeurata de casa - reteta clasica de lichior de zmeura

Prepara o zmeurata de casa, dulce si parfumata, ideala pentru ocazii speciale si nu numai. Reteta clasica, usor de urmat, cu...

Zmeurata de casa - reteta clasica de lichior de zmeura