Espencat/escalivada

Timp pregatire
60 minute
Complexitate
redusa
Espencat/escalivada

Ingrediente

  • o vanata
  • un ardei gras rosu
  • un ardei gras verde
  • o ceapa
  • ulei de masline comun sau de care doriti
  • ulei de masline extra-virgin
  • un catel-doi de usturoi
  • sare
  • folie de aluminiu

Mod de preparare

Modalitatea de preparare termica ramane la aprecierea d-voastra: puteti opta pentru a coace legumele pe o tabla, la jar sau aragaz sau le puteti pregati la cuptor.

Pentru cuptor, modalitatea cea mai usoara si mai putin "murdaricioasa" este urmatoare: se infasoara fiecare leguma in folie de aluminiu, nu inainte de a picura un pic de ulei comun de masline sau de floarea soarelui, soia etc. In cazul in care vanata este prea mare, o puteti taia longitudinal si infasura in asa fel incat folia de aluminiu sa nu atinga partea taiata, care va ramane deasupra. La fel puteti proceda si cu ceapa, daca este prea mare.

Odata ce ati pregatit legumele, le puneti la cuptorul bine incins pt aprox 45 de minute. Se scot, se lasa sa se raceasca si se curata de pieliti. Este de preferat sa ne ajutam cu un prosop de hartie alimentara in momentul in care se scot semintele si nervurile din ardeiul gras, caci trecerea prin apa nu face decat sa se piarda din gustul si savoarea lui, implicit anumiti nutrienti. Iar daca va ramane o samanta doua, nu se intampla nimic.

Odata curatate legumele de pieliti, se lasa sa se raceasca bine, daca sunt inca caldute, dupa care se rup cu mana in suvite longitudinale, iar ceapa se poate taia cu un cutit in julienne, daca vi se pare dificil cu mana. Se pun intr-un bol, se sareaza dupa gust si se adauga usturoiul taiat in lamine subtiri sau tocat marunt, depinde de gust. Tot in functie de gust se mai poate adauga un catel de usturoi. Se "imbaiaza" din belsug cu ulei de masline extra-virgin si se lasa un pic la firigder pentru intrepatrunderea aromelor.

Modalitati de servire
Daca veti calatori in Tara Iepurilor veti observa mai multe modalitati de servire: ca si garnitura la gratar sau alte preparate din carne, pe o felie de paine gen tapa - acompaniat sau nu de o ansoa, sardina sarata sau cod - sau pur si simplu pe o farfurie stropit cu ulei de masline. Este excelent alaturi de un pahar de vin, alb, rosu sau roze dar exista si persoane care il insotesc cu un tap de bere rece.

Personal, ii zic zacusca rapida, caci nu mai continui procesul de fierbere a legumelor deja coapte din zacusca noastra traditionala. (Bulgarii denumesc "zacuski" micul dejun, nu stiu daca asa se scrie, dar asa mi-a fost explicat de catre o prietena bulgaroaica).
Indiferent cum o denumesti, in valenciana sau in catalana, aceasta mancarica rece de legume este delicioasa!

Cum bine ati vazut, deja am pus in aceeasi propozitie doi "dusmani" arhicunoscuti in peninsula Iberica, care se cearta si incearca sa detina suprematia si in cea mai comuna si banala mancarica!

De ce comuna si banala? Pentru ca ingredientele sunt comune in mai toata Europa. Noi i-am zice zacusca sau salata de ardei copti si alte cele pe timp de vara. Banala? Pentru ca este foarta simpla, de la ingrediente pana la procesul tehnologic.

Deocamdata, nu exista surse care sa afirme cu certitudinea vechimea si autenticitatea acestui preparat. Si bineinteles ca un nume sau celalalt, conform wiki, reprezinta doua preparate diferite prin adaugarea unui ingredient sau altul.

Conform sursei citate espencat in valenciana provine din verbul pencar = a face -ceva in - suvite. Si se refera la ruperea cu mana a legumelor coapte in suvite. Pe de alta parte, in catalana escalivar = a coace pe jar, grill\ si face referire la modul in care se pregatesc termic legumele.

Exista insa si andaluzi care denumesc acest fel de mancare pisto si in functie de ce i se mai adauga se denumeste pisto con ...

Tot wiki zice ca escalivada contine vinete, ardei gras rosu si verde, ceapa si rosii, se stropesc cu ulei de masline din belsug si i se adauga usturoi pisat sau lamiant. In schimb, espencat-ul contine vinete, ardei gras, ceapa, usturoi si cod desarat in firimituri, imbaiat iarasi in ulei de masline.

In schimb, in zona in care locuiesc, este comun preparatul pe care vi-l prezint. Ca o paranteza, este o zona in care andaluzilor de aici li se poate aplica bancul nostru "cu ce se aseamana moldovenii si coca cola? Sunt peste tot". Ca o concluzie, in zona, depinde de familie, se va gasi sub doua denumiri acelasi preparat: andaluzii il cheama simplu pisto, iar valencienii din zona espencat.

Asa cum am mentionat, nu exista surse care sa ateste vechimea sau autenticitatea acestei retete. In schimb aceasta reteta este prezenta in toate conversatiile bunicilor in ziua de targ, cand merg sa isi cumpere legumele si fructele, cerand acel ardei sau acea vanata pentru espencat. Si marea majoritate au peste 70 de ani ...

 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

Obiceiuri si traditii culinare de Florii

Obiceiuri si traditii culinare de Florii

Obiceiuri si traditii culinare de Florii
Pulpa de miel la cuptor

Pulpa de miel la cuptor

Pulpa de miel la cuptor
Pasca Super Fina

Pasca Super Fina

Pasca Super Fina
Cele mai apreciate rețete
Prajitura Fanta
1
Dulciuri

Prajitura Fanta

Prajitura Fanta
Oua rosii vopsite cu coji de ceapa
2
Aperitive

Oua rosii vopsite cu coji de ceapa

Ouale rosii vopsite cu coji de ceapa au la baza o tehnică tradițională de vopsire a ouălor atât simplă, cât și plină...

Oua rosii vopsite cu coji de ceapa
Clatite cu dovlecel si branza
3
Aperitive

Clatite cu dovlecel si branza

Clatite cu dovlecel si branza
Cozonac cu carne in foi de varza murata
4
Mancaruri cu carne

Cozonac cu carne in foi de varza murata

Cozonac cu carne in foi de varza murata
Prajitura Tosca - un desert imbietor
5
Dulciuri

Prajitura Tosca - un desert imbietor

Prajitura Tosca este adesea servita cu o cups de frișca sau cu o lingurita de smantana pentru a completa perfect echilibrul...

Prajitura Tosca - un desert imbietor
Parteneri
Ciocolata de casa cu alune de padure si visine din visinata
Bucataras.RO

Ciocolata de casa cu alune de padure si visine din visinata

Macar sa dea benga-n noi la marele fix.....

Ciocolata de casa cu alune de padure si visine din visinata
11 Retete pentru zilele cu dezlegare la peste
Culinar.RO

11 Retete pentru zilele cu dezlegare la peste

11 Retete pentru zilele cu dezlegare la peste
Cheesecake fara coacere cu capsuni. Un desert fin si aromat.
Gustos.RO

Cheesecake fara coacere cu capsuni. Un desert fin si aromat.

Incearca reteta noastra delicioasa de cheesecake fara coacere cu capșuni, un desert racoritor si ușor de preparat....

Cheesecake fara coacere cu capsuni. Un desert fin si aromat.
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită. citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola