Platou de toamnă cu ruladă de porc umpluta cu cârnaţi grill, alături de mere şi cartofi copţi şi am servit alături de castraveciori muraţi. Ai mei au fost încântaţi.
Mod de preparare:
Se desface carnea de porc cu un cuţit pentru a-i mări supafaţa de lucru, se bate un pic cu ciocănelul de şniţele, apoi se taie în patru porţii. Se umple fiecare felie de carne cu câte un cârnăcior pentru grătar, care se înţeapă din loc în loc, apoi se rulează. Se prind cu scobitori. Se aşază ruladele într-o tavă în care am pus un strat subţire de ulei. Se presară mirodenii şi sare, după gust, apoi se adaugă un pahar cu apă şi un pahar cu vin alb, se dă la cuptor cam 30 de minute la foc iute, să se rumenească un pic.
Între timp, se spală şi se curăţă cartofii şi merele, cartofii se taie pe lungime, în mai multe feliuţe, iar merele felii mai groase.
Se scoate tava, se întorc ruladele pentru a se rumeni şi pe partea cealaltă. Se adaugă merele şi cartofii. Se presară şi peste ele sare şi mirodenii şi se mai adaugă apă, apoi se continuă coacerea la foc iute, până se rumenesc toate.
Timp de pregătire: 15min
Timp de coacere: aprox 2h
Porţii: 4
Poftă Bună!
Dacă v-a plăcut reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:
https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2018/09/platou-de-toamna-cu-rulada-de-porc-mere.html
Cornulete dulci vanilate, cu nuca sau migdale, fragede si aromate, perfecte pentru un desert rapid.
Cornulete dulci vanilate cu nuca sau migdale - fragede si aromateBorsul rusesc cu sfecla rosie este hranitor si colorat, cu gust dulce-acrisor, perfect pentru zilele racoroase. O reteta...
Bors rusesc cu sfecla rosie – hranitor si plin de culoarePaste penne cu sos cremos de spanac, o reteta rapida, gustoasa si satioasa, ideala pentru pranz sau cina. Pennele se combina...
Paste penne cu sos cremos de spanac - o reteta rapida, gustoasa si satioasa
Comentarii