Broccoli se curăță, se separă inflorescentele și fiecare dintre acestea se taie felii subtiri, morcovii se dau pe razatoarea mare, dovleceii se toacă cubulete, ceapa mărunt.
Usturoiul se piseaza într-un mojar, cu condimentele, verdeturile și două linguri ulei .
Se încinge o tigaie antiaderenta în care se pun doua linguri ulei, apoi se caleste ceapa, până se înmoaie puțin, circa 5 minute, se adaugă morcovul, se lasă 5 minute amestecând des, urmează dovleceii care se mai calesc 3 minute, apoi orezul, 3 minute , broccoli și mixtura de condimente cu usturoi care se mai lasă 3 minute. Peste toate acestea, se adaugă o frunză de dafin, puțină sare și piper, plus 950 ml apă călduță.
Se fierbe totul cu capac 20 minute, până când legumele si orezul absorb apa.
Între timp, se preincalzeste cuptorul la 220 grade Celsius, jumătățile de ardei se așază într-o tavă tapetata cu foaie de copt, se stropesc cu puțin ulei, se presară pe fiecare, sare , piper și se umplu cu compoziția de orez și legume.
Pe fiecare jumătate de ardei, se pune puțină cremă de oțet balsamic și câteva picături de ulei .
Ardeii se coc circa 35-40 minute, până li se înmoaie puțin coaja (se vor testa cu o furculița).
Când sunt gata, se servesc cu un sos dulce-acrișor alături!
Poftă bună!

De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța...
Baclava cu nucă și înghețată Carte d'Or - Desertul delicios care te cucerește
Pui cu legume si orez alb este un preparat rapid si satios, cu carne frageda, legume colorate si un sos usor, perfect...
Pui cu legume asiatice si orez alb
Negresa densa cu ciocolata si zmeura este un desert intens ciocolatos, cu textura umeda si compacta, imbogatita cu bucati de...
Negresa densa cu ciocolata si zmeura - un desert intens ciocolatos
Comentarii