Briose cu Mere

Complexitate
redusa

Ingrediente

  • Umplutura cu mere
  • -300 g mere, taiate cubulete
  • -100 g zahar
  • -1 praf de sare
  • -80 ml apa
  • -1/2 lingura suc de lamaie
  • -30 g amidon
  • -30 ml apa, pentru dizolvat amidonul
  • -15 g unt
  • -scortisoara, dupa gust
  • Umplutura cu iaurt
  • -200 g iaurt simplu
  • -1 plic praf de budinca de vanilie
  • Aluat
  • -40 g unt
  • -1 praf de sare
  • -300 g faina
  • -20 g lapte praf
  • -50 g zahar
  • -115 ml apa
  • -15 g drojdie proaspata / 5- 7 g drojdie uscata
  • -100 ml lapte, caldut
  • -ulei
  • Pentru uns
  • -1 galbenus batut cu 1- 2 linguri lapte

Mod de preparare

Umplutura cu mere
Puneti pe foc, intr-o craticioara si fierbeti cubuletele de mere, zaharul, sarea, zeama de lamaie, apa, pana cand merele sunt moi si se pot zdrobi usor pentru a obtine un piure. Spre final, adaugati amidonul dizolvat in apa rece si fierbeti in continuare, amestecand mereu, la foc mic, pana se ingroasa.

Dati deoparte, inglobati untul, scortisoara pudra si frecati bine pana obtineti un piure, dar in care sa mai ramana bucatele de mere nezdrobite. Lasati la racit.

Umplutura cu iaurt
Amestecati iaurtul cu praful de budinca pana cand acesta este bine incorporat in iaurt.
Fierbeti la bain- marie, la foc mic, amestecand continuu, pana ce se ingroasa si capata aspect de crema. Lasati la racit.

Aluat
Tapetati cu folie de aluminiu intreaga tava de briose, inclusiv locasurile din tava, adancind folia in acestea. Puneti apoi, hartiutele de briose in locasuri.

Daca framantati in masina de paine puneti ingredientele in urmatoarea ordine: untul topit si racorit, sarea, faina cernuta; laptele praf, zaharul si apa, incalzite usor pe foc si amestecate pana se dizolva zaharul; drojdia lichefiata cu 1 lingurita de zahar si dizolvata in 100 ml lapte caldut

Daca framantati cu mana, procedati astfel:
Turnati in mijlocul fainii cernute drojdia lichefiata cu 1 lingurita zahar si dizolvata in laptele caldut. Lasati 10 min la crescut, in loc cald.

Intre timp, dizolvati laptele praf in apa. Puneti pe foc mic, impreuna cu sarea si zaharul, incalziti putin, amestecand continuu, pana ce acestea sunt topite. Lasati sa se racoreasca, doar cat sa fie caldute, apoi turnati peste faina.

Framantati cat sa se omogenizeze ingredientele, apoi adaugati untul topit si racorit. Continuati framantarea pana obtineti un aluat neted, care se desprinde de vas si mana. Dati forma de minge, ungeti cu putin ulei, acoperiti cu un servet si lasati 45- 60 min, la dospit, in loc cald sau pana ce isi dubleaza volumul.

Scoateti pe planul de lucru, impartiti in 14 bilute si lasati acoperit, 10 min, la odihna, la temperatura camerei.

Intindeti putin fiecare biluta in foaie dreptunghiulara (cu facaletul sau prin apasare cu mana) si ungeti uniform cu umplutura de iaurt, apoi cu cea de mere (impartiti in mod egal cele doua umpluturi ca sa ajunga pentru toate briosele).

Rulati fiecare foaie de aluat sub forma de sul si taiati in doua. Puneti jumatatile una langa alta, cu taietura in sus si asezati-le in hartiutele de briose din tava. Lasati la crescut, in loc cald, pentru circa 45 min sau pana ce isi dubleaza volumul.

Ungeti cu galbenus usor batut cu lapte. Dati la cuptorul preancalzit, pentru circa 20- 25 min, la 180 grade sau pana ce briosele sunt coapte (trec testul cu scobitoarea) si frumos aurite.
Lasati la racorit pe un gratar.

Serviti briosele caldute.
Sunt la fel de moi, pufoase, aromate si bune, chiar daca sunt reci.

Inghetata de capsuni - racoritoare si cremoasa

Inghetata de capsuni este un desert racoritor si delicios, perfect pentru zilele calde de vara. Preparata din capsuni...

Supa crema de spanac cu bacon si oua posate de prepelita

Saramura de pui

Parteneri
Culinar.RO

Desert mini tarte cu crema de ciocolata alba si capsuni

Minitartele sunt un desert foarte indragit de copii. Le-am facut o crema fina cu mascarpone si ciocolata alba si le-am...

Desert mini tarte cu crema de ciocolata alba si capsuni
Gustos.RO

Cheesecake fara coacere cu capsuni. Un desert fin si aromat.

Incearca reteta noastra delicioasa de cheesecake fara coacere cu capșuni, un desert racoritor si ușor de preparat....

Cheesecake fara coacere cu capsuni. Un desert fin si aromat.