Interviu cu Cea Mai Buna Bucatareasa din Lume

(0)

2007-12-19 00:00:00

Reporterul: La vremea Craciunului, povestile la gura sobei sunt cele care ne hranesc sufletele de copii mari, deseori coplesite de grijile cotidiene. Langa o soba vituala, un bradut imaginar si o cana de vin aburind, vom savura pentru inceput o poveste care imbina amintiri dragi si vii din copilaria Simonei, castigatoarea premiului virtual " Polonicul de aur"

Simona: ...m-ai facut dintr-o data sa visez...

Gradina
Am 5 ani, sint la bunici la tara, este vara. Totul este dilatat, timpul trece lent, spatiul este imens, casa pare nesfirsita. Ce ma fascineaza acum este gradina mare, ca o padure... Dar ca sa ajung acolo trebuie sa trec prin curtea cu animale.. Sint ingrozita, nu am trecut niciodata singura in partea cealalta. Este infricosator.. Caprele, gainile, ratele, gastele, porcii, toate sint imense. Fac primul pas. O gasca imi taie calea. Intepenesc. Astept un timp nedefinit, apoi mai fac un pas. Doina, cea mai tinara caprita, se apropie incet, plictisita de mine. Ce sa fac? ce sa fac?... o iau la fuga - o fuga nebuna. Ajung in partea cealalta, inchid poarta, ma uit prin gard. Toata lumea isi vede de treaba, toate animalele sint blinde din nou...
Sint in gradina...petrec ore nesfirsite printre flori, printre copacii pina la cer.. Parca sint intr-una din povestile citite de Maica seara inainte de culcare... Totul se repeta, ritualuri peste ritualuri, care iti ramin toata viata in memorie, si dupa ce le demistifici, le diseci si le intelegi cauzele, efectele...

Omizile
Acuma trebuie sa trec pe sub un piersic atacat de omizi, sint terifiata, paralizata! Inapoi nu pot sa dau. Vad omizi si in spate. Inainte nu mai pot face nici un pas. Omizi mari, albe, paroase, ce se misca incet dar sigur, pe frunze, pe pamintul reavan, pe copaci. Sigur vor ajunge si la mine... Maicaaaaaaa!!!!!! Vin ajutoarele. Sint salvata! Totul este cald si parfumat. Bunica miroase a placinta cu roscove, sint in siguranta acuma....

La cirese
Am 10 ani, din nou la bunici, din nou in gradina, timpul trece tot incet, dar face mai mult sens acuma...Inteleg... este vara, cald, sint intr-o rochie inflorata, de bumbac moale, fara mineci.. Soarele imi arde pielea... Am un morman de carti in mina, cartile mele preferate printre care si "Ciresarii". Ma indrept spre unul din numerosii ciresi plini de fructe coapte, calde si rosii... Ma urc cu greu in cires, cit mai sus, cu toate cartile in brate, in privirile terifiate ale lui Taica, care sta sub cires sa ma prinda in brate daca o sa cad...Oooffff, gata, am ajuns! Nu pot sa-mi imaginez ce poate fi mai minunat decit acest moment absolut perfect: in cires, cu o carte pe genunchi, imprejmuita de fructe dulci si fierbinti! As vrea sa nu se termine niciodata...

Ninge
Am 12 ani. Sint in Timisoara. Este iarna. Ninge linistit, cu fulgi mari. Ma indrept spre scoala dimineata dupa ce am mancat o gura din micul dejun pregatit cu dragoste de mama: paine prajita cu unt si o ciocolata cu lapte. Mama, ca de obicei ingrijorata ca nu maninc nimic, ca sint cea mai slaba din clasa mea, ca o sa ma necajeasca copii din cauza asta... Este inca aproape intuneric. Ma uit la copacii cu trunchiurile lor negre, ude, catifelate.. Sint imbracata intr-un costum de schi nou nout, albastru deschis. Mi-e cald si bine, simt o fericire nejustificata! nu se intimpla de fapt nimic, doar merg, incet, spre scoala....

La cules de piersici
Am 14 ani, din nou la bunici, vara. Este timpul piersicilor. Cu greu ii conving pe bunici sa ma lase cu toti ceilalti copii la cules de fructe. Sintem platiti cu o galeata de piersici pe zi. Bunica se lasa convinsa cu gindul la gemul dulce si parfumat pe care il va face cu plata zilnica... Sintem vreo 15 copii intr-un camion deschis. Ridem si ne tinem de maina sa nu cadem..; sintem dintr-o data uniti intr-un cerc, ne simtim fantastic, sintem prieteni de o viata.. Nu vreau ca momentul acesta sa se termine niciodata...

La culesul viilor
E ziua mea. Implinesc 17 ani..Sintem cu intreaga familie adunati la culesul viilor. Este ultimul an in care facem asta.. Peste un an bunica se va duce.. Nu va mai fi niciodata la fel.. Nu imi dau seama ce importante sint momentele acestea decit mult mai tirziu,dupa ani de zile... Culegem strugurii parfumati, aurii, busuioaca, "bombarim"- adica mancam boaba cu boaba din cind in cind. Este nesperat de cald si bine... E soare, frunzele sint ruginii, gradina este de o frumusete ireala, ca intr-o pictura impresionista.. Ma gindesc cu drag la toata lumea care ma inconjoara, la fratele meu, la bunici ,la parintii, la unchi si matusi, toti sint fericiti, este incredibil...vreau sa capturez acel moment precis de perfectiune absoluta, si reusesc, dovada ca inca il mai am intr-un sertar prafuit al memoriei, si il scot din cind in cind la lumina, si ma face fericita din nou...cu aceeasi intensitate dureroasa aproape ...

Reporterul: E o poveste calda, un bun remediu pentru impactul cu frigul de afara., o poveste prea frumoasa ca sa ne desprindem cu una cu doua de firul narativ..Simona, nu pot sa nu remarc preferinta ta pentru tot ce emana caldura- atmosferica sau sufleteasca.. Am zarit doar cativa fulgi de zapada...si aceia contracarati de caldura costumului de schi. Sa inteleg ca iarna, zapada, Craciunul nu au un loc special in sufletul fetitei blonde, indragostite iremediabil de soare, natura si viata?

Simona: Da, ai dreptate, cred ca intr-o alta viata am fost un urs friguros, hibernind toata iarna, simt ca revin la viata doar la caldura, la soare...poate de aceea am ajuns sa traim in ultimii aproape 10 ani in California, unde si iarna la mijlocul zilei sint peste 20� C mai tot timpul...

Imi place iarna, imi plac sarbatorile, dar simt ca este un moment bun mai mult pentru reflectie decit pentru actiune, ceea ce este discordant cu realitatea, care duce la o oarecare anxietate...

Iarna imi place sa citesc Bacovia, sa beau ceai fierbinte cu miere si lamaie..- ma pune imediat in atmosfera...

Totusi imi lipsesc anotimpurile asa cum le stim noi.. Aici totul este aproape linear. In primii ani, imi aduc aminte cum ma trezeam dimineata, deschideam geamul si ma uitam la ziua insorita si calda si ma apuca o panica nebuna, nestiind in primele secunde, proaspat trezita, ce anotimp este...

Mi-a trebuit multa vreme sa nu mi se para ciudat sa aduci pomul de Craciun in casa si sa asculti colinde, cind afara sint 24� C, soare, flori inflorite, iarba verde... Dar sintem totusi norocosi: la numai o ora si un sfert de casa noastra, este o statiune de schi, deci putem merge la zapada cind vrem sa simtim iarna cu adevarat...

Simona

Reporterul: Prin ce difera sarbatorile de iarna californiene, de cele romanesti?

Simona: Sarbatorile in sine nu difera foarte mult, ce ne lipseste noua este familia extinsa si Romania!

Reporterul: Pasiunea cu care gatesti rezida din fiecare preparat culinar. Cum s-a nascut aceasta pasiune?

Simona: Pasiunea mea culinara s-a marit cu fiecare experienta culinara iesita din comun. Cu cit am fost expusa la mancaruri mai inedite, mai complicate, la combinatii neasteptate, la o varietate mai mare, cu atit am simtit o dorinta foarte mare de a incerca eu insami retete progresiv mai complicate.

Reporterul: Le-ai insuflat si fetelor tale pasiunea pentru arta culinara?

Simona: Pentru multa vreme nu am crezut ca pasiunea mea culinara o sa aiba un efect asupra fetelor, dar am observat in ultimii ani interesul lor tot mai mare pentru gastronomie, ceea ce ne bucura nespus!

Simona si fetele ei

Simona

fiicele mele

Simona

Reporterul: Un scurt istoric al preferintelor tale culinare - pentru ca intuiesc ca acestea s-au schimbat conjunctural ..

Simona: Bucataria romaneasca este mai mult decit o preferinta, face parte integrala din cine sint, apoi iubesc bucataria italiana, franceza, japoneza.

Simona

Reporterul: Preparatele pe care ni le prezinti impresioneaza estetic iar noi ni le imaginam inegalabile ca fragezime, textura, arome, gust etc. Ai esuat vreodata in incercarea de a gati? (ar trebui sa il intrebam pe sotul tau cum a fost prima mancare pe care i-ai gatit-o..)


Simona: Esecul este inerent. Nu m-am nascut experta, chiar deloc...Dar cu cit am invatat mai multe, cu atit esecul a fost mai rar. Sint insa foarte confidenta in mine, nu ma sfiesc sa gatesc ceva nou chiar atunci cind am 12 persoane la cina, ca saptamana trecuta! De cele mai multe ori totul se termina cu bine, iar daca nu, am intotdeauna un plan secundar in minte...

Reporterul: Prezentul e o materializare a viselor tale din adolescentza si studentie?

Simona: As putea spune ca oricit as fi incercat sa-mi imaginez viitorul meu, nu am reusit niciodata, asa ca prezentul il simt intotdeauna nou si proaspat. Nu am regretat niciodata nici o decizie pe care am luat-o, ceea ce face viata foarte simpla ...

Reporterul: Simona, esti o femeie frumoasa, fericita, implinita. Am vrea sa stim reteta unei existente feminine fericite. De ce ingrediente avem nevoie si cum sa facem ca produsul final, in sectiune, sa dureze mai mult, eventual sa nu se altereze niciodata? (cred ca nu s-au inventat folii speciale pentru protectia unui suflet fericit ... sau?)

Simona: O copilarie fericita, o familie unita, un prieten foarte bun care imi este sot, trei fete minunate care imi aduc bucurii in fiecare zi, as putea spune ca toate acestea sint fundatia pe care apoi iti cladesti viata zi dupa zi. Fericirea nu este exterioara, ci vine dinauntru, din fibra sufletului tau...

Reporterul: Am tot vorbit de hrana trupeasca. Consideri hrana sufleteasca la fel de necesara ?

Simona: Hrana sufleteasca este esentiala; fara iubire, fara istorie, fara traditie, sintem deja morti ...


Reporterul: Cat din 24 de ore iti dedici tie, exclusiv?

Simona: Atunci cind imi dedic timpul copiilor, sotului, caminului, de fapt imi dedic timp si mie, pentru ca sintem toti o unitate mare. Functionam la unison. Familia mea este cea mai importanta pentru mine, alaturi de parintii mei. Si sigur, incerc sa citesc o carte in gradina, cu o cafea sau un ceai, sau sa ma intilnesc cu o prietena la prinz, sau sa-l plimb pe Max, catelul nostru, timp in care pot sa reflectez putin la viata noastra ...

Reporterul: Sa nu uitam pretextul conversatiei noastre: polonicul de aur- castigat detasat, cu majoritate coplesitoare de voturi, in luna noiembrie a anului calendaristic in curs. Cum ai reactionat cand ai aflat ca ai castigat aceasta disctinctie simbolica,mult ravnita de bucatarii si gospodinele din comunitatea noastra?

Simona: Cu toate ca am aderat la RC din primavara, nici nu mi-a trecut prin gind sa particip la concurs pina in noiembrie, cind, intr-una din dimineti, dupa discutia cu alegerea temei de concurs, mi-am spus: "o sa pregatesc si eu ceva si o sa particip la concurs". A fost ca o provocare cu mine insami, sa-mi arat ca pot sa fac si asta!

Dar bineinteles, cind am vazut ca primesc voturile de incredere ale unor experte culinare, am fost foarte placut impresionata!

Cel mai distractiv a fost cind mama mea mi-a spus nu de mult ca a auzit de la niste cunostinte (cred din New York) ca fata ei a cistigat Polonicul De Aur! Ce mica este lumea!

Grace, fetita mea cea mica a spus: Mama, daca tu ai cistigat concursul, inseamna ca esti cea mai buna bucatareasa din lume, nu-i asa? Nu am putut sa-i fring entuziasmul, asa ca ea crede foarte sincer ca mama ei este faimoasa!!!

Reporterul: Un gand pentru prietenii de pe www.reteteculinare.ro

Simona: Mi-as dori ca acest forum sa continue sa fie o oaza de prietenie, schimburi culinare si voie buna, ca si pina acuma!

Club Editorial Retete Culinare

Autor: cara
Comentarii Interviu: Interviu cu Cea Mai Buna Bucatareasa din Lume
Reteta castigatoare: Osso bucco cu gremolata