A fost adoptata legea prin care hipermarketurile sunt obligate sa aiba la raft cel putin 51% produse romanesti.
Initial, formularea legii prevedea ca producatorii trebuie sa fie romani, dar aceasta a fost modificata, iar comerciantii sunt obligati sa aiba 51% din produse de la producatorii locali si regionali.
Astfel, producatorii romani vor fi incurajati, prin lege, sa umple rafturile din marile magazine cu carne, legume si fructe proaspete, lactate, oua etc.
Insa, reprezentantii hipermarketurilor sunt nemultumiti, pentru ca sustin ca producatorii romani nu vor putea furniza constant marfa proaspata.
La randul lor, producatorii locali ii contrazic si le transmit ca pot acoperi procentul prevazut de lege.
Retailerii risca amenzi intre 100.000 si 150.000 de lei sau chiar suspendarea activitatii pe o perioada de pana la sase luni daca nu respecta legea.
Cu toate acestea, in lege exista "o portita". In sezonul in care nu sunt disponibile produse romanesti, cum ar fi iarna, se faca o derogare de la acest procent.
De asemenea, in lege exista si un articol referitor la etichetarea produselor din carne proaspata, astfel incat cumparatorii sa stie locul de provenienta, unde a fost transat animalul si daca a fost crescut in tara noastra. Pe produsele procesate va fi trecut obligatoriu procentul de carne provenita din Romania.
Legea va intra in vigoare din toamna.
Sursa articol: paginadeagricultura.ro
Sursa foto: theguardian.com

Gulasul este un preparat traditional, savuros si reconfortant, realizat cu carne de vita, cartofi, morcovi si frunze de...
Gulas de vita - delicios si reconfortant
Checul e alegerea perfecta pentru un desert de sfarsit de saptamana. E mult, bun, usor de facut si aromat. Merge la cafea,...
Chec pufos cu cacao reteta pentru 2 checuri
Reteta Mere la borcan pentru iarna, fara zahar Pentru placinte, prajituri, strudel sau cornuri, sunt minunate!
Reteta Mere la borcan pentru iarna, fara zahar
Comentarii