Postul - Simbolistica si Metamorfoza

Alaturi de rugaciune, postul este pavajul de pe cararea ce duce catre Dumnezeu. Ambele practici – si rugaciunea, si postul – sunt intercorelate inseparabil, avand valoare atunci cand sunt facute in izolare si solitudine, cu tot sufletul.

Postul este, de fapt, un simbol al sanatatii si maturitatii spirituale. In crestinism, arareori acesta este o actiune solitara, intima, fiind totusi o activitate personala. Fundamentul ultim al acestui proces este apartenenta la Biserica Crestina. Prin post si prin rugaciune, oamenii se inregistreaza (chiar daca doar simbolic) si sunt primiti in comunitatea crestina.

Postul in antichitate

Postul nu este un apanaj specific crestinatatii, el fiind frecvent intalnit si in antichitate, in special in randul grecilor si al israelitilor. Totusi, pe atunci, aceasta practica nu parea sa aiba o dimensiune etica. Era mai curand asociata cu ritualuri de doliu. In Grecia antica, postul era perceput ca pe o metoda puternica de protectie impotriva demonilor ce puteau intra in corp prin intermediul mancarii si al bauturii, fiind totodata o maniera de ispasire si purificare a sufletului, facilitand astfel comuniunea cu zeitatile. In cazul israelitilor, in perioada dintre moarte si inmormantare, persoanele aflate in doliu trebuiau sa se tina departe de carne si vin.

Postul in crestinism

Postul crestin, precede nasterea lui Isus, fiind intalnite relatari in Vechiul Testament cu privire la aceasta practica utilizata de profeti. Cea mai veche referinta biblica se refera la intalnirea lui Moise cu Dumnezeu pe munte, unde se mentioneaza ca s-a abtinut de la mancare si apa timp de 40 de zile si nopti, desi termenul "post" nu este totusi mentionat explicit.

Acelasi numar de 40 de zile este postit si de catre Isus in desert, dovedind ca postul si rugaciunea sunt cele mai eficiente arma impotriva diavolului (aspect ce poate fi interpretat ca remnisecenta a viziunii antice despre post). Inca departe de conotatiile populare ale postului, in acea perioada aceasta practica era asociata cu comuniunea cu Dumnezeu, prin post facilitandu-se intalnirea cu Duhul Sfant, avand o puternica dimensiune escatologica.

In secolul al II-lea dupa Hrisos s-a stabilit postul Pastelui. Initial, durata acestuia era echivalenta cu timpul petrecut de Iisus in mormant, adica de 40 de ore. Nu era neaparat asociat cu jelirea, cat cu semnalarea anticipatiei ce precedea o implinire spirituala. Pe parcursul secolului al IV-lea, perioada de post dinaintea Pastelui a fost extinsa la 40 de zile, ca o comemorare a celor 40 de ani pe care copiii lui Israel i-au petrecut in salbaticie si a celor 40 de zile petrecute de Iisus in desert, rezistand tentatiilor diavolului. Incepand din secolul al III-lea, miercurile si vinerile au fost desemnate ca zile de post pentru crestini: miercurea ca amintire a tradarii lui Iisus, iar vinerea ca amintire a mortii sale. Postul in zilele de duminica – ziua in care Dumnezeu s-a odihnit dupa facerea lumii si in zilele de sambata – ziua in care a inviat Iisus era interzis, intrucat, in acea perioada se considera ca postul si bucuria sunt antitetice.

Simbolismul postului a ramas aproape nealterat pe parcursul a doua milenii de crestinism. Prin post se incearca purificarea sufleteasca si rejuvenarea relatiei pe care oamenii o au cu Dumnezeu. Ascetismul autoimpus distorsioneaza relatia indivizilor cu lumea materiala, purificandu-i de efectele pacatelor, restaurand totodata in sufletele lor viziunea divina a existentei umane.

Sectiune asociata acestui articol: Retete de Post