Originea oualor colorate

Unde si cand a fost inrosit primul ou, este aproape imposibil de stabilit! Ceea ce se stie insa este faptul ca ouale colorate au fost folosite cu mult inainte de crestinism. Au fost gasite oua rosii – din piatra – in morminte din vremuri indepartate. Exista dovezi in scrierile lui Ovidiu, Juvenal si Pliniu ca in perioada echinoctiului de primavara, romanii aduceau jertfe de oua colorate.

Oul a reprezentat intotdeauna simbolul Creatiei – deoarece se considera ca el sta la baza vietii. Oul cosmic este la baza credintei tuturor popoarelor lumii.

Egiptenii il venerau pe zeul Knef, a carui statuie poarta un ou in gura. La echinoctiul de primavara – Pastele Crestin-Ortodox – acestia aduceau oua drept ofranda zeului creator.

Credinta persilor se baza pe ipoteza ca in valtoarea haosului, a aparut un ou, pe care Noaptea l-a clocit acoperindu-l cu aripile sale. Din acesta a aparut intreaga lume: Soarele si Luna s-au ridicat pe cer iar Pamantul s-a departat in jos. Ei isi daruiau oua colorate intr-o alta perioada a anului: de anul nou.

Indienii si fenicienii credeau, de asemenea, ca oul este simbolul Creatiei. Credinta brahmana a avansat ipoteza ca la inceputuri intreg cuprinsul era acoperit de apa, din care s-a nascut un ou, care a plutit timp de un an, dupa care din el a aparut Cerul, Pamantul si Vazduhul. Insusi Brahma nascandu-se tot din acest ou.

In "Kalevala Nordului" se vorbeste despre Ilmatara – "mama apei" – care la inceput a trait in aer si apoi a coborat in ape, pe valurile carora s-a leganat 700 de ani. Rata salbatica, a crezut ca genunchiul Ilmatarei este pamant, si-a facut acolo cuib si a facut un ou de fier si sase de aur. Cand Ilmatara s-a ridicat din apa, ouale s-au spart iar din ele a aparut lumea: din galbenus a aparut Soarele iar din albus – Luna.

Filosofii greci vorbeau despre aparitia lumii "ab ovo".

Credinta ca lumea a aparut dintr-un ou este prezenta la aproape toate popoarele. In conceptia figurativa a galilor, cocosul a devenit un simbol al carui germene este oul.

Insasi culoarea rosie – asociata focului - este considerata culoarea celor puternici, care alunga fortele necurate. Prin asocierea celor daua simboluri: oul si culoarea rosie, s-a nascut conceptia primitiva despre oul rosu – care a devenit amuleta pentru diferite culturi, mai mult sau mai putin evoluate.

In credinta romanilor oul rosu este aparator impotriva Diavolului. Datorita caracterului sacru al acestuia, este pastrat in case tocmai pentru a le apara de rau, de farmece, de duhurile rele si de uneltirile diavolesti. In unele zone ale tarii, pentru a apara viile de grindina, acestea se leaga cu mladite de slacie, sfintite la biserica in ziua de Florii sau se ingroapa in vie un ou rosu, in Vinerea Mare. In alte zone se pastreaza la fereastra oua rosii tocmai pentru a feri casa si gospodaria de grindina.

Culoarea rosie simbolizand biruinta, a fost adoptata pe steaguri de catre popoarele razboinice.
La popoarele germanice rosul reprezenta semnul maririi si al cinstei – purpura reprezentand semnul biruintei, al fortei si al stapanirii – este culoarea vesmintelor regesti, dar si a mai marilor bisericii.

Talmudul – pomeneste ca intre cele sapte haine pe care trebuia sa le imbrace Mesia, cea de-a saptea era de culoare rosie – ca o razvratire impotriva Romei, deci un simbol al victoriei, adoptat de catre crestinatate.

Ca multe alte obiceiuri pagane, care au trecut in traditia crestina, nici datina oului rosu nu a facut exceptie. Primii crestini, l-au mentinut si l-au transmis mostenire pana in zilele noastre, cand oul a devenit un simbol al crestinatatii prin legatura creata intre moarte si inviere. Oul rosu a ramas in cultul nostru, ca si crucea, simbol in lupta impotriva Diavolului.

Autor: alina_i