Cum sa faci cozonac dupa reteta lui Pastorel Teodoreanu

Cele mai bune retete de cozonac sunt cele transmise din generatie in generatie. Si, pentru ca de Craciun este nelipsit de pe mesele romanilor, ne-am gandit sa va prezentam o reteta de cozonac veche de mai bine de 83 de ani.

Este vorba despre reteta de cozonac a lui Pastorel Teodoreanu, un avocat si scriitor roman, cunoscut epigramist, gurmand si iubitor de vinuri, membru de seama al boemei iesene si bucurestene. A ramas cunoscut in literatura romana prin epigramele sale. Romanul sau cel mai cunoscut este Hronicul mascariciului Valatuc, pe care criticul literar George Calinescu l-a comparat cu Gargantua si Pantagruel. 

Reteta sa de cozonac a aparut in Adevarul literar si artistic, an XII, nr. 649, 14 mai 1933.

Insa, tineti cont ca retetele lui Pastorel Teodoreanu erau gandite in asa fel incat sa provoace o valva mare. Dupa cum o sa vedeti, uneori, cantitatile de ingrediente par aberante si nu va recomandam neaparat s-o incercati, ea avand mai degraba valoarea istorica si literara. 

Dupa reteta aveti si o epigrama scrisa de acelasi Teodoreanu, despre reteta sa de cozoanci.

Ingrediente:

150 oua
3-4 (maximum) kg faina extra (recomand Herdan)
1 pahar mare (de apa) cu rom alb
1 baton vanilie
1 litru lapte
jumatate de pachet drojdie (recomand Bragadiru)
3-4 lingurite rase cu sare
3-4 paharute de vin cu unt topit si cald
1 paharut untdelemn fin (recomand Nègre)
zahar tos circa 1,2 kg.

Explicatie:

Cand aplici aceasta reteta, nu poti spune: am sa fac trei sau cinci kilograme de cozonaci, ci am sa intrebuintez atatea oua. Ouale nu sunt toate la fel si faina nu-i toata deopotriva de uscata. Cu cat e mai uscata, cu atat inghite mai mult lichid (ceteste: oua si rom).

Observatie:

Pentru fabricarea cozonacilor trebuie socotite 12 (douasprezece) ore. De aceea, e bine sa fie pregatite toate de cu seara si sa te apuci de treaba cu noaptea in cap.

Tehnica:

Se strica de cu seara ouale, punand galbenusurile deoparte. Albusurile le pui unde vrai, caci ori pui prea putin (ca o lingurita de omat), ori deloc — cam totuna e. In galbenusuri pui sarea, mesteci, pui la rece si te culci. A doua zi: Intr-un vas foarte curat, pui doi pumni de faina (circa 500 gr) pe care o oparesti cu lapte clocotit. Se mesteca cu o lopata anume, de lemn (sau cu un linguroi) si se bate strasnic pana se face ca o pomada, fara nici un gogolos. Cand s-a racorit (sa poti suferi degetul cel mic), adaugi drojdia, pregatita astfel: faramitata intr-o farfurie adanca si frecata cu doua-trei linguri zahar, pana se face ca o cafea cu lapte. Mesteci bine drojdia cu pomada, acoperi cu un servet si pui la loc caldut (nu fierbinte), ca sa creasca.

In timp ce creste plamadeala (asa se cheama amestecul de mai sus), strecori prin sita galbenusurile in covata (albie de lemn, foarte curata, uscata si calduta), clatesti cu doua-trei linguri de apa calduta vasul in care au stat si torni totul in albie. Daca vrai, pui si o ceasca de albus spuma, daca nu, nu pui. Bati galbinusurile cu strasnicie, adaugi romul si bati, si bati, bati mereu si te bucuri ca miroase bine; adaugi apoi vanilia taiata marunt si bati inainte pana ce plamadeala a crescut frumos.

Cand e gata plamadeala, o rastorni pre ea in albie si mesteci pana se face una cu galbenusurile. Pe urma, incepi a pune faina, cate putin, si a tot mesteca si bate cu lopata, pana ce nu mai poti. Atunci, framanti cu pumnii inchisi, pana ce obtii un aluat potrivit de moale. Cand crezi ca nu mai incape faina, cantaresti cata a ramas, ca sa stii cata ai intrebuintat, si pui zaharul si untul dupa proportia: 300 gr zahar la kilogramul de faina si un pahar de unt, plus unul, asa, pe deasupra. Dupa ce a intrat faina, framanti inainte, punand zaharul, putin cate putin, pana ce-l pui tot. Dupa ce ai ispravit zaharul, pui untul (cate un paharut) si untdelemnul, intorcand aluatul mereu in aceeasi parte (ca sa iasa felii).

Framantatul dureaza doua ceasuri.

Pui la crescut la loc caldut, nu fierbinte, acoperit bine, ca sa nu se raceasca, si lasi doua-trei ore, pana ce a crescut frumos. Ajuns aici, pui in formele unse perfect cu unt sleit (o treime din forma), si iarasi acoperit, la loc caldut, aproximativ o ora. Cat timp cresc in forme, se pregateste cuptorul (detaliu foarte important). Cand e gata si cuptorul, ungi cozonacii cu ou batut si presori cu migdale taiate sau zahar granulat si, cu “Doamne-ajuta”, pui la cuptor, unde stau o ora, o ora si un sfert, cel mult. La cuptor trebuie om priceput, ca sa-l cerce, cu faina de papusoi (porumb), sa nu puie cozonacii prea desi, sa-i acopere la nevoie ca sa nu se paleasca, sa le puie “zagneata” etc.

La scosul din cuptor, alt meremet. Scoti cozonacul, il scuturi putintel cu urechea aplecata, sa-l auzi daca joaca. Il culci apoi cu forma cu tot pe-o coasta, sprijinit de-un lemn. Dupa doua-trei minute il mai scuturi si-l rastorni incetisor, cu binisorul, pe ceva moale si-l legini catinel si cu mare bagare de seama, ca sa nu se cumva turteasca si incruzeasca!

Abia un ceas dupa ce i-ai scos din cuptor ii duci in casa si, dupa doua-trei, cand sunt bine raciti, ii transporti in camara. Ca sa-i pastrezi bine si multa vreme proaspeti, ii invelesti (pe fiecare in parte, se intelege) in hartie impermeabila si in servet gros. Cozonacul facut dupa aceasta reteta trebuie sa nu se usuce trei si chiar patru saptamani.

P.S. Reteta de mai sus n-am luat-o nici din carti, nici n-am inventat-o. O transmit intocmai cum mi-a fost comunicata din casa parinteasca, unde e aplicata de cand tin minte E o veche reteta ruseasca, cunoscuta de la bunica mea materna, care, la randu-i, a primit-o asa de la batrani. S-a mentinut pana in prezent, numai prin traditie orala si mai ales prin practica.

Cozonacii lui Pastorel

Pastorel, la cozonaci,

A propus cincizeci de oua.

De-aici protestari, chemari

La raspundere. Dar oare

N-ati vazut ca e eroare?

Era vorba de… jumari.

O gospodina

Replici

I

Eroarea, doamna mea, nu-i noua,

Dar cand apuci pe-asa carari

Si faci din cozonac jumari,

Faci si jumari fara de oua.

II

Nu-i, doamna, nimenea de vina,

Insa nu am ce sa va fac:

Daca nu stii ce-i cozonac,

De ce semnezi: o gospodina?

III

Dar recunosc, de buna sama,

Cum nu-s un gastronom de paie,

O gospodina-n epigrama

Si-o scriitoare la tigaie.

IV

Deci, doamna, nu cedez un ou

Oricat ati fi de alarmata

Si vi se pare lucrul nou:

Reteta mea-i adevarata.