Busuiocul - beneficii fizice si spirituale

(0)

2009-05-23 00:00:00

Plantei, provenita din tari cu clima calda, ii priesc terenurile cu expozitie sudica. Se poate semana direct in camp, in luna aprilie, dezvoltand mai tarziu numeroase ramificatii si un frunzis bogat. Recoltarea incepe o data cu infloritul, de regula in luna iulie si consta in taierea de lastari tineri si varfuri, aproximativ de trei ori pe an, obtinandu-se astfel un material fin si curat. Spre sfarsitul verii, cand incep sa se coaca semintele, dar mai sunt si inflorescente in varf, plantele pot fi smulse si uscate in manunchiuri, cu varful in jos, recoltandu-se astfel si semintele mult apreciate.

Originar din India si China, busuiocul s-a raspandit repede in regiunile mediteraneene. El a fost adus in Europa de ostile lui Alexandru Macedon de la hindusi, care il considerau o planta sacra. In folclorul nostru, busuiocului i se atribuie semnificatia de floare a dragostei si a norocului si, la fel ca smirna si tamaia, este perceput ca intensificand trairile religioase si marind puterea rugagiunii, motiv pentru care este nelipsit din gradina cu flori a gospodariilor individuale.

Numerosele forme de busuioc aflate in cultura sunt de o mare varietate in ce priveste talia, aspectul general al tufei, forma si marimea frunzelor, dispunerea inflorescentelor, coloritul florilor si ceea ce este mai interesant si nuanta parfumului. Busuiocul se incruciseaza cu multa usurinta si daca preferam o anumita varietate, trebuie sa o cultivam numai pe aceea, daca vrem sa o pastram neschimbata. De la busuiocul de cultura (Ocimum Basilicum) cel descris mai sus, se utilizeaza partea aeriana (Herba Basillici) sau semintele.

Busuiocul de camp, seamana mult cu cel cultivat. El creste in pajisti, pe santuri, in special in etajele campestru, colinar si montan, la marginea padurilor si are flori violet-albastrui. Datorita continutului ridicat in ulei eteric si tanante, frunzele taiate si macerate in ulei se folosesc in alinarea durerilor de cap, iar infuzia si decoctul din tulpini, in boli ale gurii, gatului si contra diareei. Frunzele tinere isi gasesc intrebuintarea in salate.

Busuiocul salbatic (Prunella Vulgaris, fam. Lamiaceae) mai este cunoscut si sub numele de coroaba, gluga ciobanului, iarba neagra, izma salbatica. Este o planta ierboasa, originara din America, iar la noi se regaseste in culturile de prasitoare (cartof, porumb), pe langa garduri, la marginea drumului si chiar in gradini. Are frunze ovale si flori mici albe, galbui in centru.

In medicina populara, partile aeriene se fierb si apoi se lega la negi parosi, timp de 5-10 zile, pana ce acestia cad. Frunzele tinere si varfurile, culese pana in luna mai, se folosesc la aromatizarea supelor, salatelor si a spanacului. Planta fara radacina (Herba Prunellae) culeasa in timpul infloririi si uscata la umbra, are puternice efecte cicatrizante, antiseptice, antihemoragice si astringente.

Exista numeroase alte specii si varietati, mult mai ornamentale sau mai puternic parfumate, ca de exemplu:
-busuiocul violet, cu flori liliachii;
-busuiocul pitic (Ocimum Minimum), cultivat in ghivece pentru talia sa mica, compacta, extrem de adunata, aproape ca o sfera, iar verdele proaspat si delicatetea miniaturala a frunzisului, precum si parfumul deosebit de fin si patrunzator, il recomanda pentru "gradina" de pe pervazul ferestrei. Vara, tufele sale mici si stranse, ca niste pompoane de dantela, se acopera cu o spuma de ciorchini marunti, albi sau rozalii, care se detaseaza pe fondul de un verde intens al frunzisului.

Foarte apreciate de gradinari mai sunt :
-busuiocul-ca-salata (Ocimum Lactucae Foliae) pentru frunzele sale neobisnuit de mari, gofrate sau ondulate, usor de cules si placut parfumate;
-busuiocul-cu-parfum-de-lamaie (Ocimum Citrodorum), iubit de amatorii de "gradini de camera" pentru portul piramidal al tufei, bogat ramificata inca de la baza si incununata de ciorchinii florilor, care strabat dintre frunzele ascutite si zimtuite pe margini;

Mai rar intalnite sunt: busuiocul-cu-parfum-de-anison; busuiocul-cu-aroma-de-cuisoare; busuiocul-cret; busuiocul-cu-frunza-rosie. In timp ce varietatile comune de busuioc sunt considerate ca fiind plante anuale, exista si varietati perene, cum ar fi: busuiocul-albastru-african sau busuiocul-sacru-thailandez.

Din punct de vedere yoga, busuiocul este yang.

Busuiocul contine ulei eteric, substante tanante, saponozide triterpenice, tanin si ulei volatil cu continut ridicat de estragol, cineol, linalol - care-i confera mirosul atat de caracteristic. Este si o sursa importanta de fier, calciu si vitamine, ca: A, B6, Mg, K, etc.

Busuiocul se foloseste sub forma de:

1/ Frunze proaspete, zdrobite
Aplicate pe rani, ulceratii cronice, leziuni infectate, favorizeaza vindecarea lor, iar pe leziuni ulcero-erozive are efecte puternic-cicatrizante.
Frecarea cu ele, a locului intepat de insecte, mai ales de albine si viespi, reduce mancarimea si previne infectiile secundare scarpinatului.

2/ Suc proaspat de planta
Aplicat si masat pe leziuni verucoase (negi), in mod repetat, duce la disparitia lor.
Pe leziuni sangerande intens sau pe ulcere cronice traumatizate, sangerande, sucul proaspat, aplicat prin tamponamente, badijonaje, pensulatii, are efect hemostatic.
Stors in ureche, combate congestionarea acesteia.

3/ Planta uscata
Oparita cu apa clocotita si aplicata sub forma de cataplasma pe furuncule, grabeste evolutia lor.

4/ Pulbere
Este un adevarat miracol prin capacitatea ei de a imbunatatii starile psihice, fiind usor euforizant, tonic nervos, ajutand in stapanirea starilor emotive. Se face o cura, de minim 14 zile, administrandu-se de 3-4 ori/zi, cate 1 lingurita rasa, cu apa, tinuta sub limba cateva minute inainte de a fi inghitita. Cura este indicate primavara.

5/ Maceratul la rece (aghiasma)
Florile uscate de busuioc sunt tinute in apa rece, cel putin 8 ore, apoi se filtreaza. Se bea pe stomacul gol, preferabil dimineata. Este considerat un elixir al tineretii, deoarece ajuta batranii, persoanele aflate la menopauza ori andropauza, in sterilitate, frigiditate, fiind un regenerator rapid.

6/ Infuzie
1 lingurita planta, la 200 ml apa clocotita, se lasa la infuzat 10 min. De regula, se consuma 3 cani, cu infuzie calduta/zi, dupa mesele principale, din care, una se va consuma seara, inainte de culcare.
Se administreaza in colici intestinali, meteorism, voma, gripa, bronsita acuta si cronica, cefalee, ulcer gastric, infectii urinare, anorexie, diaree, colita de fermentatie.
Sub forma de gargarisme, bai si spalaturi cu infuzie, in aftoza bucala si genitala, leziuni buco-erozive din pemfigus, eritem pluri-orificial, toxidermia buloasa, postmedicamentoasa cu localizari mucoase, herpes, stomatite.In colite de fermentatie se bea neandulcit.
In combinatie cu sunatoarea, ajuta la tratarea schizofreniei aflata in faza incipienta.

7/ Decoct
2 linguri planta maruntita la 100 ml apa, se fierbe 15 min.
Se fac gargarisme, bai si spalaturi pentru aceleasi afectiuni indicate la punctual 6/.

8/ Decoct energizant
Se obtine din 1 lingura seminte de busuioc la 500 ml apa rece, care se fierbe 5 min, se infuzeaza 10 min, se strecoara si se bea toata cantitatea in cursul zilei.

9/ Alifie
Se prepara din 20 g pulbere de planta, 30 g ceara de albine, alba, 30 g seu de oaie, 30 g terebentina, 60 g colofoniu, 90 g untura de porc. Se pune la foc domol pana la topire, apoi se ia de pe foc, amestecandu-se pana ce se raceste.
Se fac ungeri in cheilita eroziva, fisulara, actinica, la pansarea ranilor sau ulceratiilor infectate, in cheratodermii palmo-plantare, cu fisuri, sangerari sau pentru tratarea leziunilor infectate in scabie, alte eroziuni erodate sau ulcerate infectate.

10/ Tinctura
Se lasa la macerat, 15 zile, 20 g planta, in 100 ml alcool 70 grade. Se strecoara si se depoziteaza in sticlute de culoare inchisa. Se administreaza 3-5 picaturi in 100 ml apa, de 3 ori/zi (la copii) si 1 lingura in 100 ml apa, la adulti, cu puternic efect tonic.

GASTRONOMIE

Planta rezervata de vechii greci doar suveranilor (basilikon), a inobilat gustul mancarurilor inca din vremurile de demult. Retetele oferite de Marcus Gavius Apicius in "De re coquinaria" arata ce rol important juca busuiocul in gastronomia romanilor. Astazi, el este o prezenta tipica in bucataria mediteraneana, dar caracterizeaza si zone culinare mai exotice precum cea thailandeza, vietnameza sau latina.

Busuiocul este un bun aromatizant, cu gust usor piperat si acrisor in acelasi timp si-l face sa se combine de minune cu rosiile, uleiul de masline si lamaia, dar si cu usturoiul si ceapa. Se foloseste la paste, sosuri - cum ar fi celebrul pesto - este potrivit alaturi de oua, branzeturi, orez, peste, fructe de mare, carne de pasare, vanat, vita si porc, diverse legume- fasole, varza-, chiar si la maioneza. Poate imbogati in acelasi timp si gustul unor deserturi sau bauturi, ba mai mult, in unele zone este gatit cu fructe proaspete sau adaugat in gemuri si sosuri de fructe, de obicei, cele de capsuni, zmeura sau prune.

Cel mai apreciat este busuiocul proaspat, in special in combinatia de rosii si mozzarella, unde verdele lui incanta si privirea, nu numai gustul si simturile. In mancarurile gatite se poate adauga si uscat, forma sub care chiar pare sa aiba un gust mai pregnant.

Ca regula generala, busuiocul uscat se pune in mancare in timpul prepararii, iar cel crud, la sfarsit.

Avand o aroma puternica, nu se intrebuinteaza impreuna cu alta condimente, deoarece le eclipseaza. Frunzele si semintele de busuioc sunt un aromatizant indinspensabil in industria mezelurilor si preparatelor din carne, a lichiorurilor si bauturilor de tot felul, gasindu-si intrebuintarea, chiar si in cosmetica, pe care o slujeste cu cinste din cele mai vechi timpuri.

Alaturi de asmatui, ocupa un loc de frunte in bucataria provensala, ca si-n toate tarile de pe tarmul european al Mediteranei - Italia, Grecia, Spania. Aici se intrebuinteaza ca aroma de baza, cea care da fondul aromatic al fripturilor si sosurilor de carne, care corecteaza si atenueaza gustul unor carnuri grele, cu miros propriu accentuat, cum este vanatul, carnea de oaie sau de porc.

Busuiocul se poate pastra foarte bine in congelator, dar ca sa nu-si piarda culoarea verde-stralucitoare, trebuie mai intai usor oparit si apoi trecut prin ulei de masline, inainte de congelare.

Parerea unui gurmand este ca "o idee de busuioc este fantastic, iar prea mult busuioc este o mica tragedie".

Autor: lucia_bp