Cum sa faci braga - cea mai vanduta bautura racoritoare romaneasca din perioada interbelica

(0)

2015-08-31 00:00:00

Braga mai era numita si "bautura sultanilor", fiind un adevarat izvor de sanatate.

Aceasta a fost inventata de turcii nomazi din Asia Centrala. Prin secolul al X-lea a ajuns in Anatolia, urmand ca expansiunea Imperiului Otoman sa o popularizeze peste tot in Balcani, ca pe o bautura ce combate canicula, revigoreaza si revitalizeaza.

Astfel a ajuns si in Romania, unde a devenit rapid una dintre cele mai vandute bauturi racoritoare romanesti, mai ales in perioada interbelica.

braga.jpg

Braga este tulbure, mucilaginoasa, cu substanțe coloidale in suspensie, datorită continutului mare de extract cu substante hranitoare. Uneori are si cantitati foarte mici de alcool si este acidulata de la fermentatie.

Nutritionistii recomanda aceasta bautura tuturor astenicilor si persoanelor in convalescenta. De asemenea, specialistii spun ca braga are efecte benefice si ajuta la refacere in perioadele de oboseala intelectuala.

In zilele caniculare, prin transpiratia abundenta pierdem multe vitamine si minerale (calciu, magneziu, cupru, fier, zinc etc.).

Braga este o sursa excelenta de vitamine B (B1, B2, B3, B6, B12) si vitaminele A si E, dar si de calciu, fosfor, fier si zinc. Deci, prin consumul a doua pahare de braga, punem la loc ceea ce am pierdut prin transpiratie.

Exista mai multe moduri in care poate fi preparata braga.


Bragagiu din perioada interbelica

In Moldova

Aici, braga se prepara din 2 kg tarate de grau, care se amesteca cu 1 kg de malai, pana se obtine un aluat. Toate acestea se amesteca pe lopata de la cuptor si apoi se pune la foc.

Dupa ce se coace, se scoate din cuptor si se pune la dospit intr-un butoi de lemn. Se framanta, se adauga apa, drojdie si se lasa apoi timp de 4-5 zile. Dupa ce se scoate din butoi, se strecoara si se pune intr-o cana de lut sau de sticla, in care se adauga zahar.

Boza, braga turceasca

Ingrediente pentru 6 portii:1 cana bulgurspalat in citeva ape,3/4 cana zahar,1/2 lingura esenta vanilie,7 g drojdie uscata,1/4 cana apa calduta,2 linguri zahar (doua cantitati diferite de zahar
pentru ca se adauga in etape diferite).

Mod de preparare: Bulgurul trebuie lasat peste noapte la inmuiat intr-o oala mai mare. Dimineata se completeaza cu apa si se fierbe la foc mic pina se inmoaie bobitele. (aprox 3 ore - puteti adauga suplimentar apa daca este nevoie, cite putin din cind in cind).

Se scoate si scurge foarte bine de apa (asemanator spaghetelor, intr-o sita speciala).Intr-un castron se amesteca drojdia cu apa calduta si cele 2 linguri de zahar.Se lasa 10 minute.Se toarna peste bulgur si se amesteca bine.Se acopera vasul cu un servet de pinza sau alta textila.

Se lasa la fermentat cam 3 zile, timp in care se mai amesteca din cand in cand.

Dupa aceste 3 zile se adauga vanilia si zahar. In timp ce amestecati adaugati apa pana ce capata consistenta dorita (ca de braga).Se tine la frigider o noapte inainte de a fi servita cu scortisoara deasupra.

Reteta calsica de braga romaneasca

Ingrediente:500g mei sfaramat,2 pumni faina de grau,apa.

Mod de preparare:Intr-un vas cu 6 litri de apa se pun meiul si faina amestecandu-se bine.Se lasa la fiert cam trei ore.Se ia de pe foc si se lasa la racit cam o ora.Se completeaza cu apa, pana ce ajunge la volumul initial si se pune din nou la fiert, pana ramane o pasta groasa.

Se rastoarna pe o planseta de lemn, se imprastie si se lasa sa se raceasca complet.Se pune apoi intr-un vas de lemn (sau intr-un borcan mare) si se adauga 8-10 litri de apa, amestecandu-se bine.

Se lasa la fermentat opt ore si se strecoara.Se adauga apa, in concentratia dorita, si se lasa cel putin o ora la rece inainte de a fi servita.

Astazi aceasta bautura sanatoasa si racoritoare poate fi gasita doar in Turnu-Severin, Slatina, Galați, Braila si Constanta.

Sursa articol:gustos.ro,timpul.md,ro.wikipedia.org
Sursa foto:e-dimineata.ro