Sarmale în varză dulce, cu orez, ciuperci şi fructe uscate

Portii
8
Timp pregatire
40 minute
Timp coacere
100 minute
Complexitate
ridicata

Ingrediente

  • 2 linguri ulei,
  • 1 ceapă,
  • 1 morcov,
  • Sare-după gust,
  • 100 g ciuperci,
  • 1 ceaşcă cu orez,
  • 2 linguri stafide,
  • 1 mână de mieji de nucă,
  • 1 ceaşcă cu apă,
  • 1 castronel roşii în bulion,
  • Pentru sos: 2 linguri pastă de tomate+1 ceaşcă cu apă,
  • 1 gogoşar

Mod de preparare

O reţetă dragă mie, pentru că o am de la bunica mea (din partea mamei). Este o reţetă de post.


Mod de preparare:
Se căleşte ceapa tocată mărunt în puţin ulei încins, se adaugă morcovul ras, sarea, ciupercile spălate, curăţate de pieliţă şi tăiate marunt, care îşi vor lăsa sucul, apoi şi orezul spălat bine, se acoperă cu apă şi se lasă să fiarbă cam 5 minute. Se dă de pe foc, se adaugă stafidele şi miejii de nucă rumeniţi înainte în cuptor şi tăiaţi grosier. Se lasă amestecul la răcit.

Se pune la fiert într-o oală, apă cu puţină sare. Se curăţă cotorul verzei, iar când apa clocoteşte, se scufundă varza cu partea scobită în jos. Se întoarce varza şi se lasă până încep să se desprindă frunzele. Dupa aceea, se scoate frunză cu frunză pe o tavă şi se lasă la răcit.

Se pune din umplutura de mai sus câte un pic pe fiecare frunză, care se împătureşte. Varza rămasă se toacă mărunt.
Într-o cratiţă adâncă unsă cu puţin ulei, se aşază pe fund un rând de varză tocată, apoi se aşază sărmaluţele de jur împrejur, lăsând un spaţiu în mijloc, care se umple cu varză tocată, gogoşarul spălat şi tăiat feliuţe, apoi iar varză tocată, apoi roşiile. Se pune deasupra pasta de tomate desfăcută într-o ceaşcă cu apă. Se acoperă cu apă şi se dă cratiţa la cuptor, la foc mic, aprox o oră şi 40 de minute.

Porţii: 8
Timp de pregatire: 40min
Timp de coacere: aprox 1h 40min

Poftă Bună!

Dacă v-a plăcut reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:
https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2018/09/sarmale-in-varza-dulce-cu-orez-ciuperci.html

Rulouri de dovlecei cu branza la cuptor, in sos de rosii

Rulouri delicate din dovlecei umplute cu crema de branza si coapte in sos aromat de rosii – o reteta italiana usoara,...

Omleta cu legume – reteta simpla si gustoasa

Omleta cu legume, perfecta pentru un mic dejun satios sau o cina rapida. Se prepara usor, din ingrediente simple, si poate fi...

Prajitura pufoasa cu piersici

Prajitura pufoasa cu piersici proaspete, perfecta pentru vara.