Se separă ouăle. Albuşurile se bat spumă cu un praf de sare. când sunt bine închegate, adăugăm treptat conţinutul celor 2 plicuri de frişcă. Se mixează foarte bine, până obţinem o frişcă consistentă.
Separat, amestecăm crema de brânză mascarpone cu zahărul, gălbenuşurile, zahărul vanilat şi esenţa de rom, până când zahărul se topește şi crema este omogenă. Crema se amestecă cu frişca mai sus obţinută și se lasă deoparte.
Cafeaua răcită şi neîndulcită (o puteţi face la filtru, ibric sau espressor) se pune într-un vas mai larg în care să încapă pişcoturile.
Într-un vas dreptunghiular (eu am folosit un vas de yena) am început să „montez” tiramisu. Luăm câte un pişcot, îl înmuiem puţin în cafea (doar câteva secunde, pentru a nu se rupe), după care îl aşezăm în tavă. Vom proceda la fel, până când acoperim fundul vasului. Peste primul strat de pişcoturi se toarnă aproximativ 1/3 din crema pe care o avem la dispoziţie.
Vom repeta această operaţiune: un strat de pişcoturi, un strat de cremă până când terminăm ingredientele (numărul de staturi depinde foarte multe de vasul/tava pe care o folosiţi).
Ultimul strat pe care l-am aşezat a fost cel de cremă, deasupra căruia am ras ciocolată amăruie din abundenţă.
Tiramisu se dă la frigider pentru 4-5 ore până când crema se întăreşte, iar aroma cafelei se îmbină perfect cu restul ingredientelor.
Poftă bună! :)
E un mezel de casa tare bun si o alternativa minunata celor din comert. Rulada se poate tine la frigider timp de cateva...
Aperitiv rulada din carne tocata cu legumeMinitartele sunt un desert foarte indragit de copii. Le-am facut o crema fina cu mascarpone si ciocolata alba si le-am...
Desert mini tarte cu crema de ciocolata alba si capsuniDescopera reteta simpla de gem de cireșe cu putin zahar, fara conservanti. Bucura-te de gustul autentic al cireșelor...
Gem de cirese. Reteta simpla, cu putin zahar, fara conservanti