Onigiri

Timp pregatire
20 minute
Complexitate
redusa

Ingrediente

  • orez simplu alb gatit
  • 1 foaie de nori
  • conserva de ton scursa de ulei

Mod de preparare

Eu am avut o forma de modelat onigiri, dar de obicei se modeleaza direct pe palma.

Se umezeste palma, ca sa nu se lipeasca orezul.

Nori se taie in fasii de 2 cm in lungime, care se vor taia din nou pe marimea onigiriului.

Se ia orez cam cat incape intr-o palma si se formeaza un triunghi. Se pune umplutura si se modeleaza triunghiul in continuare. Nu stiu cum faceti, dar tonul ramane la mijloc:))

Se acopera cu nori ca in imagine si se trece la urmatoarele onigiri.
Onigiri (se citeste onighiri) este pentru mine fast foodul japonez, hranitor, sanatos si de cele mai multe ori o supriza. Pana am deprins cat de cat caracterele kanji si pana am tinut minte cam ce culoare avea eticheta fiecarui mister. Preferata mea era galusca de orez cu umeboshi - prune murate, dar mai era si cea cu icre. Cum mereu eram pe fuga si aveam numai vreo 5-10 minute pana a ajunge la urmatoarea clasa sau pana venea trenul, era snackul perfect. Totul e organizat pana la perfectie la japonezi, nu putea fi altfel nici cu onigiri. La ei totul e calculat, fiecare usa a trenului se deschidea exact in locul marcat si mereu toti stiu ce au de facut, nu i-am vazut niciodata panicati. La un cutremur mai mare eu si o americanca am fost singurele care iesisera afara din cladire :))

La onigiri exista un sistem de a desface ambalajul, numerotat si cu sageti parca, din 3 miscari il desfaceai. Foaia de nori (alge) era cuprinsa intre doua folii de plastic care veneau peste orez si impachetat intr-un triunghi, cand urmai pasii te trezeai cu orezul invelit in nori. La inceput ma trezeam cu nori intr-o mana si orezul in cealalta, deci il inveleam singura, dar dupa vreo cateva incercari m-am prins.

Rulouri de dovlecei cu branza la cuptor, in sos de rosii

Rulouri delicate din dovlecei umplute cu crema de branza si coapte in sos aromat de rosii – o reteta italiana usoara,...

Omleta cu legume – reteta simpla si gustoasa

Omleta cu legume, perfecta pentru un mic dejun satios sau o cina rapida. Se prepara usor, din ingrediente simple, si poate fi...

Prajitura pufoasa cu piersici

Prajitura pufoasa cu piersici proaspete, perfecta pentru vara.