Taitei de casa cu telemea de oaie si marar

In aceasta zona alegem in fiecare luna cel mai bun bucatar.
Monica Marton
Incepator
Mesaje: 0
Membru din: 09/01/2017 04:22

Taitei de casa cu telemea de oaie si marar

Mesajde Monica Marton » 17/10/2018 11:49

Ingrediente necesare pentru patru porţii:
• 2 ouă
• 20 ml apă
• 200 grame de făină
• un praf de sare
• 250 de grame de telemea de oaie
• 1/2 legătură de mărar
• 2 linguri de ulei
Azi preparăm reţeta bunicii!
Cerneţi făina într-un bol pentru a deveni mai aerată. Faceţi un culcuş în mijlocul ei şi puneţi acolo ouăle, apa, sarea şi încorporaţi ingredientele. Aluatul rezultat trebuie să fie elastic, compact şi să nu se lipească de mâini. Lăsaţi aluatul 30 de minute să se odihnească sub un prosop, apoi începeţi să întindeţi foaia de tăiţei cu mişcări circulare şi sacadate. Rotiţi aluatul pe toate părţile, presărând periodic, în ploaie, un pic de făină, cât luaţi între degete, pentru ca foaia să nu se lipească de sucitor, aşa cum vă arăta bunica să faceţi, cu grijă să nu se rupă.
Când este gata întinsă foaia, o tăiaţi în pătrăţele de dimensiuni de 2 pe 2 cm pe latură, sau mai mari dacă vă plac şi o lăsaţi să se usuce câteva ore sau până a doua zi, pe un prosop.
Puneţi tăiţeii la fiert, într-o oală cu apă clocotită, în care aţi adăugat un praf de sare. Îi fierbeţi 6-10 minute, apoi îi scurgeţi de apă şi îi treceţi printr-un jet de apă rece.
Puneţi uleiul la încins, adăugaţi telemeaua fărâmiţată, o încălziţi puţin apoi puneţi şi tăiţeii, amestecaţi bine ingredientele, opriţi focul şi presăraţi mărarul spălat şi tocat.
Poftă bună!

O reteta care imi aminteste de copilarie, de cei dragi, de lucrurile simple!
Fişiere ataşate
taitei-cu-telemea2m.jpg
taitei-cu-telemea2m.jpg (4.41 MiB) Vizualizat de 522 ori
taitei-cu-telemeam.jpg
taitei-cu-telemeam.jpg (8.93 MiB) Vizualizat de 522 ori
taitei-cu-telemea3m.jpg
taitei-cu-telemea3m.jpg (9.87 MiB) Vizualizat de 522 ori

Înapoi la “Concurs - Bucatarul lunii”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 5 vizitatori