Ingrediente

375 g faina alba proaspat cernuta si in plus faina pentru infainarea suprafetei de lucru
235 ml apa (la temperatura camerei)
6-10 fire de ceapa verde (in functie de marimea lor) sau echivalentul in praz (in functie de preferinte)
1 si 1/2 lingurita cu ulei de susan (este posibil sa aveti nevoie de o cantitate mai mare de ulei decat cea mentionata anterior)
1 lingurita cu sare fin macinata
6 linguri cu ulei de arahide (este posibil sa aveti nevoie de o cantitate mai mare de ulei decat cea mentionata anterior)

Mod de preparare

- Se pun intr-un bol faina proaspat cernuta si apa. Se amesteca cele doua ingrediente cu ajutorul unei spatule (sau cu mana) pana se formeaza un aluat ”aspru”, consistent iar faina este incorporata in intregime.

- Se aseaza aluatul format pe o suprafata plana, usor infainata in prealabil. Se framanta aluatul foarte bine cu mana. Se modeleaza aluatul cu palmele sub forma unei sfere si se acopera cu un bol. Aluatul astfel pregatit se lasa in repaus, (acoperit), timp de 30 minute (in aceasta perioada aluatul isi modifica putin consistenta, devine mai fin, mai ”matasos”).

- Se framanta aluatul cu mainile timp de aproximativ un minut. Se modeleaza aluatul sub forma unei sfere. Se imparte aluatul (aproximativ) in doua jumatati. Fiecare dintre cele doua parti de aluat se framanta timp de cateva secunde apoi se modeleaza sub forma unor sfere. Aluatul este in general lipicios si din aceasta cauza putin incomod de modelat insa nu trebuie sa adaugati suplimentar faina (doar daca acest lucru este strict necesar).

- Ceapa verde se curata, se spala si se taie rondele foarte subtiri (puteti face acest lucru in perioada de 30 minute in care aluatul se afla in asteptare). Este important sa taiati bucatelele de ceapa cat mai subtiri deoarece reusita retetei depinde (si) de acest lucru. Cu cat bucatelele de ceapa verde vor fi mai subtiri (mai mici) cu atat aluatul va putea fi rulat ulterior mai usor (fara sa se rupa).

- Se stropeste suprafata de lucru cu ulei de susan (uleiul se intinde bine cu palma pe intreaga suprafata de lucru - astfel aluatul va fi modelat corespunzator fara sa se lipeasca de suprafata de lucru). Aluatul poate fi intins ulterior cu sucitorul sau cu palmele insa daca folositi un sucitor este important ca suprafata acestuia sa fie unsa in prealabil cu ulei de susan (pentru ca aluatul sa nu se lipeasca de sucitor).

- Se aseaza una dintre sferele de aluat pe suprafata pregatita in prealabil (cealalta sfera de aluat se pastreaza acoperita cu un bol pana in momentul in care urmeaza sa fie modelata). Se aplatizeaza aluatul cu palmele unse cu ulei sau se poate intinde aluatul cu sucitorul (eu am aplatizat putin aluatul initial cu palmele apoi l-am intins cu sucitorul). Aluatul trebuie intins uniform sub forma unui dreptunghi cu laturile de aproximativ 20 x 25 cm (aluatul nu trebuie sa fie foarte subtire deoarece exista riscul ca in timpul realizarii ruloului sa se rupa).

- Se presara jumatate din cantitatea de sare pregatita la suprafata aluatului apoi se apasa aluatul usor cu palmele (datorita suprafetei de lucru si a suprafetei sucitorului pregatite in prealabil, pe suprafata aluatului va exista un strat foarte subtire de ulei).

- Se stropeste suprafata aluatului cu ulei de arahide apoi se intinde uleiul foarte bine cu palmele.

- Se adauga la suprafata aluatului jumatate din cantitatea de ceapa verde pregatita anterior. Se apasa bucatelele de ceapa verde pe suprafata aluatului cu palmele, usor, cu multa grija (aluatul nu trebuie sa se rupa).

- Se ruleaza uniform dreptunghiul de aluat pe latura lunga, proximala astfel incat sa se obtina un rulou de aluat (este foarte important ca aluatul sa nu se rupa). Se strang putin cu degetele ambele extremitati ale ruloului astfel incat compozitia sa poata fi pastrata in interior.

- Se taie ruloul de aluat obtinut in trei parti egale. Se strang cu degetele capetele rulourilor de aluat astfel obtinute (va raman de ”sigilat” cate un capat pentru rulourile laterale si ambele extremitati pentru ruloul central). Ulterior, eu am introdus putin cu degetele marginile aluatului in interiorul ruloului. Fiecare dintre cele trei parti ale ruloului de aluat (obtinute prin taiere) se modeleaza cu palmele astfel incat sa dobandeasca o forma aproximativ sferica (este foarte important ca dimensiunea fiecarei sfere obtinute sa fie mai mica decat cea a unei mingi de tenis si de asemenea este esential ca in tot acest timp aluatul sa nu se rupa).

- Se procedeaza identic pentru cealalta parte de aluat (pastrata pana in acest moment acoperita), obtinandu-se astfel sase sfere din aluat ce contin ceapa verde taiata bucatele.

- Fiecare dintre cele sase sfere de aluat mentionate anterior se aplatizeaza cu palma usor. La final trebuie sa se obtina cate un disc de aluat cu diametrul putin mai mic de 20 cm (eu am intins discul de aluat astfel incat diametrul sau a fost aproape 20 cm). Aluatul este intins corect atunci cand bucatelele de ceapa sunt pastrate in grosimea acestuia, (chiar daca sunt vizibile prin transparenta aluatului). Asigurati-va de asemenea ca in tot acest timp pe suprafata aluatului exista o cantitate suficienta de ulei pentru ca acesta sa poata fi modelat optim). Se procedeaza identic pentru fiecare dintre cele sase sfere de aluat pregatite anterior.

- Se incinge uleiul de arahide folosit pentru pregatirea termica intr-o tigaie antiaderenta (stratul de ulei folosit nu trebuie sa depaseasca inaltimea de 0,4 mm).

- Se aseaza cu grija cate un disc de aluat in tigaia cu ulei incins. Se prajeste aluatul pe fiecare fata (aproximativ 3 minute) sau pana este bine preparat termic si dobandeste o culoare frumoasa aurie.

- Aluatul preparat termic se aseaza pe un servetel absorbant din hartie pentru bucatarie (pentru a indeparta excesul de ulei).

- Se taie fiecare bucata in parte in 8 bucati de forma aproximativ triunghiulara (eu am folosit la taiere rola pentru pizza). Se serveste alaturi de diferite sosuri.
Ingredientele mentionate sunt necesare pentru 6 bucati.
Daca ti-a placut reteta noastra "Reteta culinara Cong You Bing" nu uita sa ii faci un review.

Recomandari electrocasnice

Fierbator Style White

- 13 %
299.99 lei
259.99 lei
TRANSPORT GRATUIT
pentru comenzi mai mari de 100 de lei
PLATA IN RATE FARA DOBANDA
pana la 12 rate

Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu
Comentează rețeta

Trebuie sa fii logat pentru a comenta aceasta reteta. Nu ai cont? Inregistreaza-te!

Dă o notă rețetei Cong You Bing