Legume in stil mediteranean cu sos de iaurt

Portii
4
Timp pregatire
20 minute
Timp coacere
60 minute
Complexitate
redusa
Legume in stil mediteranean cu sos de iaurt

Ingrediente

  • 2 dovlecei medii
  • 1 vanata medie
  • 2 cepe roșii
  • 2 ardei grași galbeni
  • 6 căței de usturoi cu tot cu coajă
  • 4 roșii
  • sare
  • piper
  • ierburi de Provence
  • fire de cimbru
  • frunze de busuioc
  • tulpini și frunze de salvie
  • 150 de ml ulei de măsline
  • Pentru sos:
  • 300 de ml iaurt gras 10%
  • 1/2 legatura marar
  • 4 căței de usturoi
  • sare
  • piper, după gust
  • 1 lg ulei de măsline
  • fulgi de ardei iute

Mod de preparare

Îmi era dor de legumele autohtone, de gustul și savoarea lor și nu au întârziat să apară.
Această rețetă e una improvizată, menita să le pună în valoare.
Începem cu preincalzirea cuptorului la 200 de grade Celsius.
Ulterior feliem legumele julien, le așezăm într-o tavă mai mare și le masam bine cu uleiul de măsline, ierburile, sare, piper, după gust, cățeii de usturoi ușor striviti cu lama cutitului.
Tava se acoperă, apoi se introduce în cuptorul încins cca. o oră, iar la jumătatea timpului, se dă jos capacul ori folia, se amestecă, se mai completează cu puțin ulei dacă este cazul și se continuă coacerea până ce legumele s-au patruns, iar apa lăsată de ele scade.
Pentru sos, se piseaza cateii de usturoi, se amestecă cu puțin ulei de măsline, sare, piper, se adaugă iaurtul, fulgii de ardei iute, mararul tocat mărunt.
Se servesc împreună.
Poftă bună!

 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

Obiceiuri si traditii culinare de Florii

Obiceiuri si traditii culinare de Florii

Obiceiuri si traditii culinare de Florii
Pulpa de miel la cuptor

Pulpa de miel la cuptor

Pulpa de miel la cuptor
Pasca Super Fina

Pasca Super Fina

Pasca Super Fina
Cele mai apreciate rețete
Biscuiti de la Bunica
1
Dulciuri

Biscuiti de la Bunica

Biscuiti de la Bunica
Prajitura Tosca - un desert imbietor
2
Dulciuri

Prajitura Tosca - un desert imbietor

Prajitura Tosca este adesea servita cu o cups de frișca sau cu o lingurita de smantana pentru a completa perfect echilibrul...

Prajitura Tosca - un desert imbietor
Prajitura Fanta
3
Dulciuri

Prajitura Fanta

Prajitura Fanta
Prajitura cu Branza de Vaci
4
Dulciuri

Prajitura cu Branza de Vaci

Prajitura cu Branza de Vaci
Prajitura cu foi si gem de prune - prajitura dulce-acrisoara
5
Dulciuri

Prajitura cu foi si gem de prune - prajitura dulce-acrisoara

Prajitura cu foi și gem de prune este o delicatesa dulce și rafinata, care îmbina texturile si aromele subtile ale foilor...

Prajitura cu foi si gem de prune - prajitura dulce-acrisoara
Parteneri
Ciuperci cu ceapa verde,rosii cherry si smantana
Bucataras.RO

Ciuperci cu ceapa verde,rosii cherry si smantana

Un pranz rapid si delicios :)

Ciuperci cu ceapa verde,rosii cherry si smantana
11 Retete pentru zilele cu dezlegare la peste
Culinar.RO

11 Retete pentru zilele cu dezlegare la peste

11 Retete pentru zilele cu dezlegare la peste
Cheesecake fara coacere cu capsuni. Un desert fin si aromat.
Gustos.RO

Cheesecake fara coacere cu capsuni. Un desert fin si aromat.

Incearca reteta noastra delicioasa de cheesecake fara coacere cu capșuni, un desert racoritor si ușor de preparat....

Cheesecake fara coacere cu capsuni. Un desert fin si aromat.
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită. citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola