Confit de Rata

Complexitate
medie
Confit de Rata

Ingrediente

  • - 6 pulpe de rață
  • - sare grunjoasă
  • - boabe de piper
  • - boabe de ienibahar
  • - frunze de dafin
  • - 800-1000 de grame untură (de rață dacă este posibil)

Mod de preparare

Au trecut câteva zile de când am împlinit ... un număr de ani! e ciudat cum trece timpul fără măcar să privească înapoi. Lasă parcă o dâra de speranță dar și de regret în urma lui.

A fost ziua mea pe scurt, deși v-ați dat deja seama, și, m-am răsfățat! o data în viață împlinești venerabila vârstă frumoasă!

M-am răsfățat și mi-am răsfățat odorul care nu știam cum va reacționa, deoarece era prima oră când gusta confit de rață.
Nu are sens să epatez să vă spun că eu mai mâncasem de vreo 3500 de ori, căci aș minți groaznic. Prima oară am gustat și eu, prima oară am făcut, căci, drept este faptul că e ușor piperat prețul unui astfel de preparat și nu obișnuiesc să gătesc scump, dar, cu proxima ocazie când mi-oi mai permite mai fac o tură, pentru că fetița mea și-a lins botișorul și a mai cerut și eu am fost pur și simplu vrăjită.

Confitul de rață, nu este nimic altceva decât rață gătită în untură, la foc foarte mic, o perioadă îndelungată de timp. Aveți prezent în memorie momentul în care bunicii scoteau carne de sub untură sau din garniță cum se spune în partea Olteniei? Ei! Este exact ecelasi lucru, foarte simplu de făcut și cu un gust Dumnezeiesc.

Chiar dacă îl pregătiți o dată în viață, vă sfătuiesc să încercați pentru că nu veți regreta cu siguranță.

Iată cum am procedat eu:
Am luat în calcul perioada îndelungată în care se gătește de aceea am făcut un efort și am cumpărat 6 pulpe de rață. De fapt trei pachete. Le-am desfăcut le-am spălat și le-am pârlit la foc deschis pentru a elimina resturile de pene, le-am crestat, după care le-am frecat cu sare grunjoasă și le-am pus pentru 24 de ore la frigider.

Scoase de acolo, a doua zi, le-am spălat bine și le-am pus în untura pe care o topisem înainte și în care adăugasem boabe de piper, rozmarin și le-am pus la cuptor pentru .... și aici e partea haioasă... 7 ore la foc foarte foarte mic.

Și spun că e partea haioasă pentru că le-am făcut cu o săptămână înainte de a fi mâncate, căci confitul de rață e genul de preparat care cu cât stă mai mult în untură aceea cu atât este mai gustos, iar perioada aceea a fost cea caniculară. Vă puteți imagina cum am stat lângă cuptorul pornit 7 ore. Nu literalmente lângă el, dar tot același lucru este!
Carnea trebuie sa fie acoperită de untura lichidă!

După 7 ore am înțepat o pulpă cu o scobitoare și am observat faptul că este moale și dă semne de destrămare.

Atunci le-am scos din cuptor și, cu mare grijă, să nu se destrame le-am pus într-o oală (se pun de obicei în borcane, dar n-am avut unul pe măsură) și le-am acoperit cu untura lichidă, le-am lăsat să se răcească, am acoperit ermetic oală și la frigider cu ele.

Semnul unui confit reușit este faptul că, la baza pulpei, osul rămâne gol. Atunci știți că veți savura un deliciu.

În ziua cu pricina le-am scos și le-am reîncălzit după ce au fost curățate de excesul e grăsime, le-am pus pe farfurii lângă tradiționalul piure de cartofi și o dulceață de fructe de soc și niciunul dintre noi nu a mai simțit, pentru câteva minute, trecerea timpului.

Paradis culinar în farfuria cu rața mea!

 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

Obiceiuri si traditii culinare de Florii

Obiceiuri si traditii culinare de Florii

Obiceiuri si traditii culinare de Florii
Pulpa de miel la cuptor

Pulpa de miel la cuptor

Pulpa de miel la cuptor
Pasca Super Fina

Pasca Super Fina

Pasca Super Fina
Cele mai apreciate rețete
Biscuiti de la Bunica
1
Dulciuri

Biscuiti de la Bunica

Biscuiti de la Bunica
Prajitura Tosca - un desert imbietor
2
Dulciuri

Prajitura Tosca - un desert imbietor

Prajitura Tosca este adesea servita cu o cups de frișca sau cu o lingurita de smantana pentru a completa perfect echilibrul...

Prajitura Tosca - un desert imbietor
Oua rosii vopsite cu coji de ceapa
3
Aperitive

Oua rosii vopsite cu coji de ceapa

Oua rosii vopsite cu coji de ceapa
Clatite cu dovlecel si branza
4
Aperitive

Clatite cu dovlecel si branza

Clatite cu dovlecel si branza
Prajitura cu Branza de Vaci
5
Dulciuri

Prajitura cu Branza de Vaci

Prajitura cu Branza de Vaci
Parteneri
Melci cu nuca
Bucataras.RO

Melci cu nuca

Ma laud de nu stiu cand ca fac o baclava. Buuuun. Scot pachetul de foi din congelator si il las la dezghetat. Cand il desfac...

Melci cu nuca
11 Retete pentru zilele cu dezlegare la peste
Culinar.RO

11 Retete pentru zilele cu dezlegare la peste

11 Retete pentru zilele cu dezlegare la peste
Cheesecake fara coacere cu capsuni. Un desert fin si aromat.
Gustos.RO

Cheesecake fara coacere cu capsuni. Un desert fin si aromat.

Incearca reteta noastra delicioasa de cheesecake fara coacere cu capșuni, un desert racoritor si ușor de preparat....

Cheesecake fara coacere cu capsuni. Un desert fin si aromat.
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită. citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola